“Povestiri – integrala prozei scurte” de John Cheever, laureat al Pulitzer Prize, National Books Critics Circle Award şi American Book Award

mart. 30th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Polirom va apărea volumul “Povestiri – integrala prozei scurte” de John Cheever, colecţia “Biblioteca Polirom”, un volum distins cu Pulitzer Prize, National Books Critics Circle Award şi American Book Award. John Cheever este unul dintre cei mai importanţi prozatori americani ai secolului XX, supranumit de criticii de peste Ocean „Cehov al suburbiilor”.

„Vocea lui John Cheever este aceea a unui realist magic, iar în povestiri şi în romane precum Bullet Parksau Falconer este la fel de bogată şi de distinctă precum a oricărui scriitor din literatura americană postbelică.” (Philip Roth)

„John Cheever se află, în literatura americană, undeva între Scott Fitzgerald şi John Updike. El scrie în povestirile lui despre dragoste şi nefericire, într-o lume în care scurtele şi trecătoarele momente de frumuseţe sunt înghiţite de haosul istoriei.”, a scris Malcolm Brandbury.

“Poveştile de faţă datează din vremea în care fusesem lăsat la vatră, cu toate onorurile, după cel de-al Doilea Război Mondial. Ordinea lor este, din câte am reuşit să-mi amintesc, cronologică, iar lucrările stânjenitor de imature au fost excluse. Aceste poveşti par uneori să fie poveşti ale unei lumi de mult dispărute, pe când oraşul New York era încă străbătut de un râu de lumină, pe când puteai să asculţi Benny Goodman în cvartet de jazz la radioul magazinului din colţ şi aproape toată lumea purta pălărie. Iată aici ultima generaţie de fumători înrăiţi, care trezeau lumea din somn dimineaţa cu tusea lor, obişnuiau să se ameţească zdravăn la petrecerile de după-amiază şi să se prezinte cu cei mai uluitori şi inovativi paşi de step – „The Cleveland Chicken”– sau să o ia spre Europa cu vaporul, să fie cu adevărat nostalgici după vremurile iubirilor şi a fericirii şi să creadă în nişte zei la fel de vechi ca ai mei şi ai voştri, oricine veţi fi voi. Constantele pe care le caut în toate aceste nimicuri dichisite, uneori datate, sunt nevoia de lumină şi nevoia acerbă de a găsi o însemnătate morală în lanţul vieţii. Calvin n-a jucat nici un rol în educaţia mea religioasă, dar prezenţa lui pare încă să zăbovească în leagănul copilăriei mele şi să-mi fi lăsat un gust amar inoportun. Multe dintre poveştile acestea au apărut în revista The New Yorker, unde Harold Ross, Gus Lobrano şi William Maxwell mi-au oferit, sub forma unor cadouri inestimabile, un grup mare de cititori, receptivi şi cu discernământ, şi suficienţi bani să-mi hrănesc familia şi să-mi cumpăr câte un costum nou din an în an. „Asta este o revistă de familie, ce naiba!”, ţipa Ross la cea mai mică aluzie că urmau să se strecoare şi nişte porniri erotice în text. El însuşi nefiind neapărat un pudibond, dimpotrivă, când a descoperit că sar în sus de fiecare dată când îl auzeam folosind cuvântul „fuck” la masa de prânz, a căpătat obiceiul de a-l folosi cât mai frecvent ca să mă vadă cum sar în sus. Lipsa lui de convenţionalism era, de fapt, foarte pronunţată şi dacă, de exemplu, anticipa vreun partener de poker lipsit de coloratură, se ducea la toaletă şi se întorcea cu urechile îndesate cu hârtie igienică. Desigur, acest tip de comportament nu transpărea niciodată şi în revistă. Dar ar fi putut să ne înveţe, sunt sigur, că eticheta, politeţurile erau doar o formă a limbajului, la fel de profundă şi plină de conotaţii ca oricare alta, diferită nu în conţinut, ci ca sintaxă şi imaginar. Din moment ce oamenii pe care îi încuraja erau nimeni alţii decât Irwin Shaw sau Vladimir Nabokov, părea să facă mai mult bine decât orice altceva.

Orice documentare asiduă asupra imaturităţii unei persoane este mai mult decât stânjenitoare şi acest fapt îl descopăr din când în când în poveştile mele, dar această stânjeneală este răscumpărată în ochii mei de amintirile pe care mi le invocă poveştile mele, amintiri despre femei şi bărbaţi pe care i-am iubit, despre camerele, coridoarele şi plajele unde aceste poveşti au fost scrise. Poveştile mele favorite sunt cele care au fost scrise în mai puţin de o săptămână, deseori compuse cu voce tare. Îmi amintesc cum exclamasem: „Numele meu e Johnny Hake !”. Asta se petrecea în holul unei case din Nantucket pe care reuşisem să o închiriem ieftin din cauza faptului că se tărăgănaseră lucrurile cu autentificarea unui testament. Ieşind din camera servitorilor, într-o altă casă închiriată am strigat la nevasta mea: „Asta fi-va o noapte în care cavaleri în platoşe de aur îşi vor călări elefanţii trecând munţii !”. Răbdarea familiei mele a fost inestimabilă. Eram sub arcada de la intrarea unui apartament de pe Fifty-ninth Street, când am scris, cu voce tare, sfârşitul de la „Adio, fratele meu !”. „Ah, ce poţi să faci cu un om ca ăsta ?” am întrebat, încheind cu : „Şi am rămas privind femeile goale cum ieşeau din mare! ” „Vorbiţi singur, domnule Cheever…” mi-a atras atenţia portarul, politicos. Şi el, de asemenea – corect, prietenos şi mulţumit de cei zece dolari, bacşişul lui de Crăciun – îmi apare acum ca un personaj al trecutului veşnic.”, a scris John Cheever.

John Cheever (1912-1982) şi-a început cariera literară scriind povestiri pentru diverse reviste, printre care The New Republic şi The New Yorker. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă The Way Some People Live (1943), urmat de The Enormous Radio and Other Stories(1953). A scris mai multe romane: The Wapshot Chronicle (1957, pentru care a primit National Book Award), The Wapshot Scandal (1964, distins cu Howell’s Medal for Fiction), Bullet Park (1969), Falconer (1977), Oh, What a Paradise It Seems (1982). A mai publicat volumele de nuvele The Housebreaker of Shady Hill (1958), Some People, Places, and Things That Will not Appear in My Next Novel (1961), The Brigadier and the Golf Widow (1964) şi The Stories of John Cheever (1978), care i-a adus nu mai puţin de trei premii: Pulitzer Prize, National Books Critics Circle Award şi American Book Award. În majoritatea cărţilor sale, John Cheever a descris societatea americană pe un ton ironic, care îmblânzeşte viziunea sa în general sumbră asupra vieţii. Cu puţin timp înainte de moarte, i-a fost decernată National Medal for Literature.

Număr de vizualizări :1253


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro