“Cafeneaua critică” îl celebrează pe prof. univ. Mircea Anghelescu

mart. 15th, 2011 | By | Category: Eveniment

Joi, 17 martie 2011, ora 19:00, în Club Control (Str. Academiei nr. 19, Bucureşti), va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua critică”. Invitatul şi sărbătoritul acestei ediţii este criticul, istoricul literar, eseistul şi profesorul universitar Mircea Anghelescu. La împlinirea vârstei „rotunde” de 70 de ani, Mircea Anghelescu (născut la 12 martie 1941) va vorbi la Cafeneaua critică” despre viaţa şi cariera sa. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control.

Număr de vizualizări :1137


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro