La Editura pentru Literatură Contemporană (director Lidia Vianu) a apărut cel de-al treilea volum din „Antologia Noica”, intitulat “Rostirea românească de la Eminescu cetire” de Constantin Noica, editat de C. G. Săndulescu. Volumul a apărut sub auspiciile Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Consiliul Britanic şi Institutul Cultural Român.
Noica e un fenomen în sine. El a transmis câtorva generații nevoia de a filozofa. Volumul al treilea al “Antologiei Noica” e o mărturie a luptei intelectuale a filosofului cu regimul, după ce a ieșit din închisoare.
Construindu-și de unul singur o metodă de gândire, Noica a descoperit rostirea. A început prin a cerceta Caietele lui Eminescu, și a ajuns cu acesta la o alianță de-o viață, de unde și ideea unui EminescuNoica, formulată de editor. Filosoful a făcut din poet cauza lui de căpătâi. De ce și cum, cititorul va descoperi singur în acest volum. Doar un lucru trebuie spus: Eminescu nu este văzut aici ca poet și atât. Noica îl privește, îl explică, îl înțelege ca gânditor.
Preambulul Volumului Trei începe cu Eminescu așa cum îl vede Noica: “omul deplin”, veșnic prezent, dar, din păcate, până în ziua de azi, le mal connu. Urmează introducerea EminescuNoica: Axiological Linguistics, semnată de editorul cărții, C. George Sandulescu – unde este clarificată legătura secretă dintre cei doi. Cititorul găsește aici canalul de comunicare dintre limbaj și filsosofie la Noica, încă nediscutat de alți exegeți din perspectiva aceasta. Este vorba de o perspectivă care ia în considerare nu numai cuvântul ori ideea, ci și gândul de cândva al cronicarului Miron Costin: „nu sunt vremile subt cârma omului, ci bietul om subt vremi”…
Volumul propriu zis începe cu pledoaria filosofului că ar trebui, ar fi de fapt esențial, să avem cu toții acces la Caietele Eminescu. Pentru Noica, poetul român este dureros de prezent printre noi. Infinit și infinitate sunt idei care îi leagă pe Eminescu și Brâncuși. Amândoi îi apar filosofului ca inteligențe ce au înțeles universul așa cum prea puțini dintre noi o putem face, și care au încercat din răsputeri să împărtășească viziunea lor, prin cuvânt sau prin sculptură. Noica își alege ca temă Rostirea Românească. Acesta este, așadar, motivul pentru care volumul se încheie cu textele lui Noica despre rost și rostire (amândouă provenind din latinesculrostrum).
Cartea are trei Apendice. Primul identifică sursa citatelor ce alcătuiesc introducerea semnată de Noica la Ediția Princeps a Manuscriselor Eminescu. Aceste texte au fost scrise de filosof nu dintr-o suflare, ci pe tot parcursul vieții lui. Pe ultima pagină găsim zece întrebări hermeneutice, propoziții care conțin de fapt în ele răspunsurile la toate semnele de întrebare ridicate de acest volum.
Antologia poate fi consultată şi descărcată începând cu data de 11 februarie 2011 la adresa de internet: http://editura.mttlc.ro/noica.rostirea-romaneasca.html
