O apocalipsă în versiune proprie: “Aurora” de Michel Leiris
feb. 8th, 2011 | By admin | Category: Agenda de carteLa Editura Humanitas, în colecţia “Cartea de pe noptieră”, a apărut volumul “Aurora” de Michel Leiris, în traducerea lui Emanoil Marcu. Romanul suprarealist al lui Michel Leiris ne poartă printr-un univers straniu, cu accente de apocalipsă. Imaginile din care e alcătuit au însă, toate, consistenţa visului: ele se gonesc neîncetat una pe alta, căutând parcă să atingă o „puritate inaccesibilă“, poate acea transparenţă asociată marilor mituri şi marilor simboluri. Şi nu întâmplător, căci autorul lui a cercetat vreme îndelungată, la sursă, împreună cu o echipă de etnologi, fabuloasa mitologie africană. Aşa se face că, dezvăluindu-şi fantasmele cu o negrăită cruzime, Leiris ne invită de fapt să coborâm în adâncurile propriului nostru suflet, acolo unde ia naştere conştiinţa scandalului pe care-l reprezintă condiţia noastră de fiinţe supuse trecerii şi pierii.
Michel Leiris, scriitor suprarealist, etnolog şi critic de artă francez, s-a născut la Paris în anul 1901. A obţinut bacalaureatul în filozofie (1918), apoi a urmat cursuri de chimie, abandonate foarte curând. În perioada 1921-1924 i-a cunoscut pe Georges Bataille, Robert Desnos, Max Jacob, André Masson etc. Prin intermediul lui Masson, a pătruns în mişcarea suprarealistă, sub influenţa căreia a scris, în 1927-1928, romanul “Aurora”, publicat abia în 1946. 
În 1929 a intrat în redacţia revistei „Documents”, unde l-a cunoscut pe Marcel Griaule, care i-a trezit interesul pentru etnologie. Ca secretar-arhivist al „Misiunii Dakar-Djibouti”, a ţinut jurnalul de bord al expediţiei, care avea să devină o carte tulburătoare: „Africa fantomă” (1934). A urmat cursul de etnologie al lui Marcel Mauss, precum şi un curs de istorie a religiilor primitive. Şi-a obţinut licenţa în litere la Sorbona în 1938. În acelaşi an a devenit director al Laboratorului de etnologie al Muzeului de Ştiinţe ale Naturii. În urma unei cure psihanalitice care a durat şase ani, a scris o autobiografie cu titlul „L’Âge d’Homme” (1939). După război, şi a continuat activitatea de etnolog, devenind director de cercetare la CNRS şi scriind în paralel poezie, proză, eseuri, critică literară şi de artă.
