„Scriitori români. Chipuri și taine“, prin obiectivul lui Mircea Struţeanu

feb. 27th, 2011 | By | Category: Postcard

Joi, 3 martie 2011, ora 18:30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţie de fotografie „Scriitori români. Chipuri și taine“ de Mircea Struţeanu. Expoziția va fi prezentată de criticul literar Eugen Negrici, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 3-17 martie 2011.

„Scriitori români. Chipuri și taine“ reuneşte imaginile a 55 de scriitori români contemporani, fotografiați de Mircea Struțeanu în decursul a zece luni, care compun o poveste de atmosferă, scrisă „clic cu clic“.

„Portrete. Scriitori. Furt de suflete, alb-negru, cu aparatul de fotografiat. Sunt oameni iubiţi de ceilalți pentru ce scriu, pentru cum scriu. Numele lor stau pe coperţile cărţilor şi, uneori, sună la fel de familiar ca numele prietenilor. Numele acestea au chipuri, iar chipurile au taine. În drumul printre scriitori, am trecut dincolo de priviri şi de gesturi, căutând punctul acela unic în care o expresie a feţei sau o poziţie a trupului dezvăluie literatura. O expoziţie în care, dincolo de generaţii şi genuri literare, forţa imaginii caută forţa cuvântului.“, a spus Mircea Struțeanu.

Mircea Struțeanu (n. 1984) a realizat expozițiile de fotografie „Lumea Largă“  (2009, www.lumealarga.ro) și „Where are you Aral Sea?“  (2010). Proiectul „Scriitori români. Chipuri și taine“  este descris de artist drept un rezultat al întâlnirii dintre propria pasiune pentru fotografie și înclinația către literatură a familiei sale.

Număr de vizualizări :1406


One Comment to “„Scriitori români. Chipuri și taine“, prin obiectivul lui Mircea Struţeanu”

  1. geo m. spune:

    Ce zice domnul Mircea Struteanu de editarea unui album?

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro