“Romancierul nu trebuie să mai spună nimic după ce şi-a scris cartea”

feb. 6th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

În 2010, la Editura Polirom a apărut volumul Provizorat” de Gabriela Adameşteanu, în colecţia “Fiction Ltd.” Provizorat” se va impune atât ca un mare roman al destinderii, cât şi ca un roman al cuplurilor în totalitarism(e) şi al imposibilei intimităţi. O revenire în forţă a unei prozatoare de vârf şi o carte de aşezat pe acelaşi raft cuDimineaţa pierdută.”, a scris Paul Cernat pe coperta a patra a volumului. Andra Rotaru a dialogat cu Gabriela Adameşteanu despre acest roman. Interviul este preluat din revista “Luceafărul de dimineaţă” din 26 ianuarie 2011.

Multor cititori le-a rămas întipărit foarte bine volumul dvs. “Dimineaţă pierdută”, publicat în anul 1983, şi devenit un reper al operei dvs. până în acest an, când aţi publicat romanul “Provizorat”. Cât de diferit este limbajul personajelor Dimineţii”, de cel al personajelor celui mai recent volum, “Provizorat”? Care este marele câştig al limbajului celui mai recent volum?

De fapt, “ Dimineaţă pierdută” a apărut în 1984, fiindcă  am lucrat mult pe corecturi. Dar în acea vreme dacă depăşeai pragul unui an îţi pierdeai şansa de apariţie a cărţii, era foarte greu să mai intri în planul editorial următor. Aşa că pe carte s-a înscris data falsă de 1983, şi astfel editura a salvat-o. Succesul, foarte mare, s-a datorat şi spectacolului extraordinar făcut de Cătălina Buzoianu la teatrul Bulandra. Şi cartea şi spectacolul au pus în valoare limbajul Vicăi Delcă. “ Dimineaţă pierdută”este uneori  redusă la limbajul pitoresc al Vicăi, deşi eu cred că am reuşit să individualizez fiecare personaj prin felul său diferit de a vorbi. Am mers până acolo încât am diferenţiat limbajul unui intelectual de la începutul secolului 19, cum e profesorul Mironescu, de limbajul tot uşor desuet, dar mai frivol, al soţiei sale, Sophie. Am făcut acest lucru şi fiindcă în acei ani eu trăiam într-o ţară izolată şi nu mă gândeam la posibilitatea traducerii acestei cărţi aşa cum nu mă gândeam să călătoresc pe Marte.

Deşi se lucrează la traducerea “ Dimineţii pierdute”  în 10 limbi diferite, majoritatea traducerilor au şi apărut deja, sunt conştientă că versiunile în limbi străine se află la o distanţă, mai mare ori mai mică, faţă  de originalul românesc.

“Provizorat” nu mai reprezintă aceeaşi  provocare pentru traducător. Aparent, stilul cărţii este simplu, sau aşa sper eu, pentru că mi-am dorit acest lucru. În timp ce lucram la ea, traversam experienţa unui scriitor ale cărui cărţi încep să fie traduse.

Există o nevoie de regenerare structurală a unui scriitor atunci când acesta reia anumite personaje sau perioade istorice? Ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă “Provizorat” ar fi apărut la scurt timp după “Dimineaţă pierdută”?

Nu ştiu dacă este vorba despre regenerarea structurală a autorului. Eu am reluat şi voi mai relua, sper, personajele mele, fireşte, dacă nu cumva au murit în carte anterioară. Nu vreau să mă despart de ele, fiindcă romanele conţin de obicei doar o parte din viaţa mult mai lungă a personajelor. Şi îmi place să le reîntâlnesc la o altă vârstă, aşa cum reîntâlnesc oameni pe care i-am cunoscut cândva. Perioadele istorice sunt cadrul în care trăiesc personajele: revin la ele,  sper ca dintr-o altă perspectivă, doar fiindcă personajele mele au trăit atunci.

Poate soarta unui roman să fie mai puţin favorabilă dacă apare într-un context greşit? Într-o perioadă în care, să spunem, cititorii sunt suprasaturaţi de o anumită temă, sau chiar de o prea mare publicitate făcută unui scriitor?

Nu cred că o prea mare publicitate îndepărtează cititorii de un scriitor: luaţi de pildă cazul lui Mircea Cărtărescu- are fără îndoială cea mai mare publicitate şi cititorii îi iubesc fiecare carte. Temele romanelor sunt limitate, dar numai romanele proaste pot fi reduse la temă.

Se poate vorbi de intertextualitate în cazul operei dvs. De ce da/nu?

Nu eu trebuie să răspund la această intrebare, ci profesorii de literatură.

Dacă, în calitate de cititor, aţi citi două cărţi care folosesc elemente comune, care au o tematică apropiată, dar o viziune diferită, care ar fi primul dvs. gând? Aţi putea găsi originale ambele opere? Vi s-a întâmplat?

Sper ca nu va gândiţi la plagiat. Altminteri, nu văd care ar fi problema.

Multe dintre cărţile dvs., reeditate după anii `90, au fragmente întregi rescrise. Care este motivul acestei revizuiri atât de exigente?

Nu am multe cărţi scrise înainte de `90, ci doar cinci. În două dintre ele, adică în volumele de proze scurte, “Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă” şi “Vară-primăvară”, nu am schimbat nimic la reeditare. Nu am mai pus înapoi nici pasajele cenzurate. La “Dimineaţa pierdută” nu am rescris. Am pus înapoi paginile cenzurate şi am făcut o ediţie scurtată, în 2004, care a apărut la Gallimard, în 2005. Traducătorul, Alain Paruit, a mai tăiat şi el câte puţin unde i se părea scena prea lungă. Ediţia de Opere din 2008 are textul integral. La “Drumul egal al fiecărei zile”, ediţia din 2008, am adăugat un capitol scris pentru “Provizorat”. Cele doua cărţi sunt foarte legate şi au acelaşi personaj. Singura carte cu adevărat rescrisă este “Întâlnirea”. Ea a trecut din nuvelă în roman şi am utilizat date despre Securitate la care nu am avut acces înainte de `90. Motivul acestei exigenţe? Eu îmi iubesc cărţile.

Deşi există o mare încărcătură politică în “Provizorat”, el este un roman care se poate citi urmărind o varietate de alte teme. Se pot da lecţii de istorie tinerilor prin intermediul ficţiunii?

Nu mă interesează să dau lecţii nici tinerilor, nici bătrânilor. Nu am vocaţie pedagogică.

Nu puneţi accentul pe atrocităţile unui regim represiv, dar ele ies la iveală datorită traseului unei normalităţi incerte pe care o trăiesc personajele din „Provizorat” şi modulului în care se îndreaptă spre un viitor ce se coagulează timpuriu. Ce se petrece între provizoratul seren şi cel de la capătul unei lumi prea mature şi conştiente?

La lecturile Junimii, Maiorescu pretindea să tacă… Cred că avea dreptate. Romancierul nu  trebuie să mai spună nimic după ce şi-a scris cartea.

Număr de vizualizări :2477


2 Comments to ““Romancierul nu trebuie să mai spună nimic după ce şi-a scris cartea””

  1. un talmacitor spune:

    “Provizorat” nu mai reprezintă aceeaşi provocare pentru traducător. Aparent, stilul cărţii este simplu, sau aşa sper eu, pentru că mi-am dorit acest lucru. În timp ce lucram la ea, traversam experienţa unui scriitor ale cărui cărţi încep să fie traduse.”

    Este aparent mai simplu, insa pentru un traducator nu exista un stil mai simplu decat altul. Daca este un traducator serios, va dedica acelasi nivel de atentie oricarei carti. Pe de alta parte, nu cred ca un autor trebuie sa-si scrie cartile intr-un stil „mai simplu” doar ca sa le fie mai usor traducatorilor sa-l traduca, sau, cel putin, sa n-o declare public, ca sa nu-i jeneze pe traducatori, si sa nu creeze suspectul ca aceasta carte capata un aer de artificial sau este scrisa pentru a fi vanduta in strainatate. Scriitorul ar trebui sa scrie ca si cum nu ar exista un „maine”, un „viitor” pentru cartea respectiva altundeva decat in propria sa tara, pentru ca o scrie, in primul rand, pentru propriul sau neam, nu pentru Franta, Italia, etc. Ar fi absurd daca ar actiona altfel. Numai asa va putea sa-si pastreze stilul autentic si genuin de la inceputurile carierei. Acest lucru este valabil mai ales pentru autorii romani, care scriu despre Romania, despre istoria Romaniei, despre realitati romanesti.

  2. victor_oli spune:

    felicitari pentru interviu… la inaltime!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro