spot_img

Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2010, în direct pe Radio România Cultural şi TVR Cultural

Sâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 18:00, în Sala de Consiliu a Primăriei sectorului 2 din Bucureşti, va avea loc prima ediţie a evenimentului multiart “Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2010”. Evenimentul marchează sărbătorirea primei ediţii a Zilei Culturii Naţionale, conform unei Legi promulgate la 6 decembrie 2010 de Preşedintele României Traian Băsescu. Selectarea celor mai bune cărţi ale anului 2010 a revenit unui juriu format din: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Paul Cernat. La secţiunea Cartea de Poezie a Anului 2010, juriul l-a desemnat câştigător pe poetul Ion Mureşan, pentru volumul “Cartea alcool”, Editura Charmides, 2010. Mike Godoroja&Blue Spirit şi Marius Mihalache vor fi invitaţi la acest eveniment transmis în direct de Radio România Cultural şi TVR Cultural. Premiile Galei, în valoare de 11000 lei, vor fi oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU.

Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment-concurs dedicat tinerilor creatori de literatură română, între 18-35 de ani, din spaţiul geografic şi cultural românesc. Un proiect menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial şi ai celui literar talentul exprimat la „prima verba” ori valoarea unor apariţii editoriale. Un eveniment care să pună în comunicare creatoare pe tinerii scriitori cu valorile canonice ale poeziei române contemporane care merită să fie distinse cu Premiul Cartea de Poezie a anului 2010 .

Gala Tinerilor Scriitori va acorda următoarele cinci premii:

– Tânărul Poet al anului 2010

– Tânărul Prozator al anului 2010

– Tânărul Critic al anului 2010

– Tânărul Scriitor al anului 2010

– Premiul Cartea de Poezie a anului 2010
Premiile vor fi în valoare de 1500 de lei, iar  Premiul Cartea de Poezie a anului 2010 în valoare de 3000 lei. Juriul va anunţa, înainte cu câteva zile de eveniment, într-o conferinţă de presă specială, cele 3 nominalizări pentru Tânărul Poet al anului 2010, cele 3 nominalizări pentru Tânărul Prozator al anului 2010, precum şi cele 3 nominalizări pentru Tânărul Critic al anului 2010.  Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi desemnaţi şi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, marele câştigător,Tânărul Scriitor al anului 2010, va fi ales dintre ei.

Organizatori: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria sectorul 2 Bucureşti, Centrul Cultural „Mihai Eminescu” şi Asociaţia Euro CulturArt.

Coproducători: Radio România Cultural, TVR.

Parteneri media: 24-FUN, www.agentiadecarte.ro

  • Intrarea se face numai pe bază de invitaţie! Puteţi solicita invitaţii la adresa de email: cipariu@yahoo.com până vineri, 14 ianuarie 2011, ora 14.00. Pentru a nu fi perturbată transmisia în direct a evenimentului, accesul invitaţilor va fi permis până la ora 17.45.

Articole recomandate

4 COMENTARII

  1. am si eu o intrebare: la acest concurs au fost inscrieri in prealabil, sau ii desemneaza membrii juriului pe autorii ce s-au remarcat in 2010?
    daca au fost inscrieri e putin curios, nu s-a anuntat prin presa nimic…

  2. Raspunsul se gaseste la inceputul textului: „Selectarea celor mai bune cărţi ale anului 2010 a revenit unui juriu format din: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Paul Cernat.” Va multumim de interes!

  3. […] Miercuri, 12 ianuarie 2011, ora 18:30, la Club Control (Str. Academiei nr. 19, Bucureşti), are loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua Critică”. Invitatul acestei ediţii este poetul Ion Mureşan, unul dintre cei mai apreciaţi poeţi români contemporani, autor al recent-publicatului şi deja mult-discutatului volum “cartea Alcool”, Editura Charmides, 2010. Acest volum va fi distins sâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 18:00, în Sala de Consiliu a Primăriei sectorului 2 din Bucureşti, cu premiul “Cartea de Poezie a anului 2010”, în cadrul evenimentului “Gala Tinerilor Scriitori”. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508