La Editura Cartea Românească, în colecţia “Proză”, va apărea volumul “Dulcea poveste a tristului elefant” de Diana Adamek – o replică la romanul „Călătoria elefantului” de José Saramago.
Romanul prilejuieşte, în pagini cu accente de realism magic, dar şi cu multe secvenţe comice, o meditaţie inedită despre timp şi stingere, despre poruncile întunecate ale legilor, oferind însă, nu în ultimul rând, o imagine a Europei renascentiste, măcinată de războaie, spaima de demoni şi boli misterioase (cum va fi şi ”ciuma dansului”), deschisă însă spre nou, spre invenţii şi trăirea febrilă a clipei. “Dulcea poveste a tristului elefant” e un roman despre creaţie, timp şi dragoste, care poate fi înţeles şi ca replică (un drum întors) la romanul lui José Saramago, „Călătoria elefantului.”
„Diana Adamek stăpâneşte vocile naraţiunii cu o fascinaţie unică şi cu totul inedită în proza română contemporană. Alunecând repede în paginile acestui roman, veţi fi conduşi fără zăbavă, dincolo de rafinamentul stilistic excepţional, către revelaţia pe care o trăieşte însuşi protagonistul: întotdeauna ajungem în locul în care suntem aşteptaţi.”, a scris Ovidiu Mircean.
Diana Adamek s-a născut la Baia Mare, la 26 aprilie 1957. Este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi în prezent, conferenţiar la Catedra de Literatură Comparată a aceleiaşi facultăţi. A debutat în anul 1995 cu volumul de eseuri “Trupul neîndoielnic” (Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca). Urmează volumele: “Ochiul de linx. Barocul şi revenirile sale”, 1997, (ediţia a II-a, 2004), “Castelul lui Don Quijote”, 2002, “Transilvania şi verile cu polen, Clujul literar în anii 90”, 2002 (Premiul pentru Istorie şi Critică literară al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca), “Pata-Tata. Şah”, 2004, (ediţia a II-a, 2010), “Eseuri creole”, 2005 (Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca), “Vasco da Gama navighează” şi “Melancolii portugheze”, 2007, “Pădurea mătuşii Clematis”, 2009, “Vasco da Gama navega” (trad. în lb. portugheză de Tanţy Ungureanu), 2009 şi “Melancolias portuguesas” (trad. Tanţy Ungureanu), “Tartaruga Editora”, Chaves, Portugalia, 2010. A coordonat volumele: “Portret de grup” cu Ioana Em. Petrescu, 1991, Mediterana, Ed. Limes, 2006.