Volumul “Scrisori imaginare” a apărut săptămâna aceasta la Editura Polirom. În anul 2008, Editura Polirom a iniţiat Seria de autor „Octavian Paler”, coordonată de Georgeta Naidin-Dimisianu, în care au apărut până în prezent volumele: “Un om norocos” (ediţia a II-a, 2008), “Polemici cordiale” (ediţia a II-a, 2008), “Aventuri solitare” (ediţia a II-a, 2008), “Mitologii subiective” (ediţia a III-a, 2008), “Apărarea lui Galilei” (Premiul Academiei Române; ediţia a III-a, 2009), “Viaţa ca o coridă” (ediţia a II-a, 2009), “Drumuri prin memorie” (ediţia a III-a, 2009), “Deşertul pentru totdeauna” (ediţia a II-a, 2009), ”Don Quijote în Est” (ediţia a II-a, 2010), “Caminante” (Premiul Uniunii Scriitorilor; ediţia a III-a, 2010), “Rugaţi-vă să nu vă crească aripi” (ediţia a II-a, 2010), “Eul detestabil” (Polirom, 2010), “Autoportret într-o oglindă spartă” (2004; ediţia a III-a, Polirom, 2010) şi “Scrisori imaginare” (ediţia a V-a, Polirom, 2010).
Căutând răspunsuri la întrebări ce l-au obsedat toată viaţa, Octavian Paler compune scrisori adresate unor personalităţi care i-au dominat lecturile – Unamuno, Erasm, Camus, Rilke, Proust, Wilde, Pavese, Descartes, Gide etc. Toate scrisorile-eseu sunt însoţite de poezii, printre care se numără şi bine-cunoscuta “Avem timp”, amintită în atâtea rânduri la moartea scriitorului.
„Lumea n-a uitat că Montaigne s-a retras în celebra lui bibliotecă, la etajul al doilea al unui turn, să reflecteze asupra condiţiei umane şi să-şi scrie opera. Iată de ce simt nevoia să recunosc că nici dragostea, nici singurătatea nu le-am descoperit cu ajutorul cărţilor. De fapt, vreau să spun că nu în bibliotecă am găsit morala acestor scrisori imaginare adresate unor umbre, dintre care unele mi-au dominat lecturile şi foamea de a admira, ci pe stradă, pe ţărmul mării sau printre amintiri. N-am urmărit aici mai mult decât să mărturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viaţă. Şi, probabil, tot de aceea am aşezat după fiecare scrisoare un poem, fiind hotărât să respect nu legile literare, ci ale melancoliilor care m-au împins la confesiuni.” (Octavian Paler)
Octavian Paler s‑a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, judeţul Braşov. Va urma, ca bursier, Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti (1937‑1944), făcând însă ultima clasă la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş şi susţinând bacalaureatul la Sibiu, în 1945. Este, concomitent, student la Facultatea de Litere şi Filosofie, respectiv Facultatea de Drept din Bucureşti (1945‑1949).
După absolvire, e recomandat de Tudor Vianu pentru a rămâne asistent la Catedra de Estetică, însă declină propunerea şi se angajează la Radiodifuziune. Aici va fi corespondent special, apoi redactor‑şef adjunct la redacţia culturală. Este corespondent Agerpres la Roma, câteva luni, la sfârşitul anului 1964, iar în următorii ani director general al Televiziunii Române (1965‑1968), director general adjunct la Radio (1968‑1970), redactor‑şef la România liberă (1970‑1983). Demis în 1983 din motive politice, se va pensiona medical în acelaşi an, reintrând în „arenă” odată cu Revoluţia din 1989, când devine director onorific al ziarului România liberă. Ulterior s‑a aflat în aceeaşi postură la Cotidianul.
Scriitorul a debutat publicistic în 1958, cu versuri în Luceafărul, iar editorial, abia în 1970, cu volumul de poezii “Umbra cuvintelor”.
În 2005, Octavian Paler a primit Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor.
