Pe 13 decembrie 2010, ora 13:00, la Hotel Capital Plaza (Bd. Iancu de Hunedoara nr. 54, Bucureşti) are loc vernisajul expoziţiei “Patru Generaţii sub acelaşi acoperiş: 20 / 30 / 40 / 50”. Curator: Mihai Plămădeală. Organizator: Ancuţa Tatomir. Expun artiştii: Francisc Chiuariu, Cristian Farcaş, Irina Garcia, Valeriu Mladin, Florin-Bogdan Tomescu, Tudor Marinescu, Aurel Tar, Mirela Trăistaru, Mihai Zgondoiu.
Expoziţia reuneşte artişti ale căror vârste încep, aşa cum anunţă şi subtitlul, cu prefixurile 2, 3, 4 şi 5. Este un proiect de grup în care accentul cade pe diversitate. O posibilă panoramă neexhaustivă a artelor din România ultimelor decenii. Aşadar frescă antropologică si pretext / prilej de alăturare a unor individualităţi care au puţine lucruri în comun.
Tema iconologică ar fi aceea a vârstelor, generaţiilor, a condiţiei artistului, a vechiului şi noului, a trecerii, a devenirii.
“Fiecare generaţie încearcă să-şi afirme individualitatea rupând, în numele modernităţii, relaţiile cu cele anterioare. Pe de altă parte, când este vorba despre legitimare, mai întotdeauna se face apel la descendeţe onorabile şi se invocă tradiţia. Dacă adăugăm la acest raţionament faptul că tinerii, deveniţi maturi, ajung din postura de contestatari în cea de contestaţi şi că aceste lucruri sunt cumva amplificate când este vorba despre artă, paradoxul este complet.
“Patru Generaţii sub acelaşi acoperiş”, titlul expoziţiei, este o sintagmă împrumutată într-un mod pe cât de benign, pe atât de voit prozaic de la Lao She. Nici o legătură cu celebra carte, din punctul de vedere al conţinutului şi finalităţii. Este un mod deloc maliţios de a anunţa “performanţa” de a expune împreună artişti vizuali formaţi (instituţional) în anii ’70, ’80, ’90 şi 2000. Faptul că lucrările lor pot fi “suportate” de acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp, sub egida unui concept, fie el istoric, este o miză a proiectului. Nu singura.
Publicul vizitator este provocat pe măsura provocării lansate artiştilor înşişi. Există vreo legătură viabilă între expozanţi? Avem de-a face cu ceea ce se înţelege prin generaţii artistice (în România ultimelor decenii) sau cu simple leaturi? Sunt moderni artiştii tineri şi anacronici cei maturi? Ce înţelegem prin aceste noţiuni polare? Seria întrebărilor poate continua la infinit şi deplin justificat privind expoziţia la care ne referim. Aceasta este mai degrabă un puzzle decât un labirint. Vizitatorul pimeşte prin ceea ce va vedea în decembrie 2010, pe simeze, apoi (doar) în catalog, toate cheile de lectură de care are nevoie pentru a găsi răspunsurile căutate. Trebuie să spunem din capul locului că expoziţia nu îşi propune să ofere răspunsuri, în nici un caz sub forma unei grile, ci să lanseze întrebări.
Una dintre întrebările la care va subscrie toată lumea este aceea dacă nu cumva artefactul X, aflat în discuţie pentru o eventuală achiziţie ori de amorul artei este ceva de valoare sau simplă maculatură vizuală (care maculatură, de obicei nu este deloc simplă). Mai fiecare, iniţiat ori neofit, consideră că undeva, în adâncul fiinţei sale, posedă acel bun simţ şi bun gust, necesare raţionamentelor privind valoarea. Pe partea cealaltă, confruntaţi cu perspectiva reală a unei evaluări (sau a subscrierii la aceasta prin achitarea sumei propuse într-o tranzacţie comercială), dezorientarea este, statistic vorbind, uriaşă. Cei mai mulţi se lasă seduşi de forme spectaculoase şi de regii / scenografii de vânzare sau, cu o treaptă mai jos, de scenete ale artiştilor înşişi. Am rezumat un alt argument al expoziţiei propuse.
Diversitatea tematică, stilistică şi conceptuală permite judecarea fiecărui artefact prezentat, în condiţii comparative. Într-un asemenea context, supravieţuirea şi menţinerea actualităţii înseamnă că lucrarea / lucrările posedă acel adevăr imuabil al artei.
Un punct G al proiectului este constituit de selecţia artiştilor şi a lucrărilor. Este important că grupul nu a fost unul autoconstituit. De cele mai multe ori, astfel de grupuri au la bază subordonori acceptate tacit, din varii motive, dinspre ambele capete. Artiştii “celor patru generaţii” vin din toată ţara, s-au format în centre universitare distincte (Bucureşti, Cluj, Timişoara ), se exprimă în medii diferite (pictură, gravură, colaj, fotografie, artă video etc) şi urmează rute divergente.
Lucrările la care ne-am oprit, evident dintre cele pe care artiştii le aveau “acasă” în momentul cooptării lor în proiect, nu au fost create pentru a sta în contextul dat. Un alt atribut al expoziţiei este că nu răspunde unei comenzi artistice sau economice. Între artă şi măiestrie uneori este doar un pas, pe care unii îl fac, alţii nu. Expoziţia “noastră” este rezultatul unui joc al libertăţii. După cum se poate observa pe simeze, libertatea a fost maximă.
Fiecare expozant îşi are, dincolo de talentul şi inspiraţia sa, un rol în proiectul de expoziţie – puzzle despre care am (mai) vorbit. Avem de-a face cu deplina complementaritate. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre o frescă antropologic artistică a perioadei recente din România. Nu pretindem că singura, în nici un caz cea exemplară.
Numele artiştilor prezenţi în expoziţie este des pronunţat în context naţional; cei 11 au ca posibil numitor comun faptul că sunt (foarte) activi. A nu se crede că propunem vizual o idee de tipul “unitate prin diversitate”. Unic, la modul figurat vorbind, este doar acoperişul sub care expun cei în cauză. Vizitatorul are ce vedea şi mai ales ce comenta. Nu în ultimul rând, are ocazia de a avea şi ce alege!
Lucrările
Pe cât de diferiţi artiştii, pe atât de diverse lucrările reunite. Acestea reprezintă “momente şi uneori schiţe” din creaţia lor (pentru a-l parafraza pe Nenea Iancu). Un vertij de tehnici personale, plecând de la intervenţii & tunning-uri operate pe foto-gravuri şi ajungând până la colaje. Suporturi şi materiale “cuminţi”, cum ar fi pânza şi uleiul, dar şi plasticul, sau pigmenţii obţinuţi prin alchimii personale. Foto realism şi pictură abstractă; citate Art Nouveau şi (post) Pop Art. Lista binomurilor posibile poate continua la nesfârşit. În spatele tuturor acestora, stau mitologii personale, trepte dintr-un parcurs care nu a pornit cu ocazia expoziţiei de faţă şi sunt departe de a-şi fi epuizat ipostazele de rostire. Despre o parte dintre artiştii “de acum şi de aici” se va auzi în contexte bune şi asta exclusiv datorită lucrărilor lor. Privitorul nu poate decât să se bucure de ceea ce va vedea!
Povestea
Proiectul Ancuţei Tatomir şi-a găsit o continuare mai mult sau mai puţin conjuncturală prin colaborarea în calitate de curator a semnatarului acestor rânduri. Două dintre motive sunt că Ancuţa a auzit de două ori în context profesional numele meu (la persoane diferite) şi a trasat o linie imaginară (de tip “Bingo”), iar eu am răspuns datorită energiei pozitive de care a dat dovadă încă din primele secunde ale dialogului nostru. Curajul se premiază pe această lume, idee în care este foarte posibil şi chiar mai mult, probabil, ca acesta să fie doar un prim pas (ascendent) pentru tânăra coordonatoare de proiect(e).
Au urmat selecţia artiştilor, discuţiile preeliminare, problemele aferente, perfectarea contractelor şi multe – multe alte lucruri (plictisitoare) care se fac în organizarea unor astfel de evenimente. Deloc plictisitoare nu este însă expoziţia, ca de altfel nici discuţiile care o vor urma. Important este că avem de-a face doar cu un pas: primul. Povestea de-abia acum începe.”, a scris Mihai Plămădeală, istoric şi teoretician de artă, curatorul expoziţiei.
