Lungmetrajul de debut al regizorului Cătălin Apostol– „Umilinţă – Locul unde clopotul nu bate niciodată”, a fost selecţionat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cairo ce se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 9 decembrie 2010. “Umilinţă” este o producţie PARADOX FILM şi va fi lansat pe ecranele din România în primăvara anului 2011.
Personajul principal al filmului, Dumitru, a avut cândva o viaţă normală. A fost medic veterinar, însă un accident absurd îi demolează întreaga existenţă. Pornind de la o dramă individuală, filmul evocă spectacolul zguduitor al unei lumi care nu mai are nici un reper, îndepărtată total de orice fărâmă de umanitate.
Acţiunea este plasată în anul 2005, anul marilor inundaţii, şi se petrece într-un sat cu un aspect sumbru, potopit de noroaie, mocirlă şi de o ploaie ca de sfârşit de lume.
Filmul are ca punct de pornire scenariul regizorului Cătălin Apostol, finalist la Concursul Naţional de Scenarii – HBO România, 2007.
Distribuţia filmului este alcătuită din actorii: Şerban Ionescu, Costel Caşcaval, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu, Ioan Grosu, Magda Catone, Avram Iclozan şi alţii.
Cătălin Apostol (regizor, realizator de documentare în Televiziunea Română şi jurnalist la revista Formula As) este cunoscut publicului din România pentru documentarele „Cuibul de cuci”, „Foame şi pedeapsă” şi „Valea Jiului – o istorie în ruină”, filme distinse cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.
Scenariul filmului Umilinta a fost publicat de Editura LiterNet si e disponibil gratuit online la http://editura.liternet.ro/carte/239/Catalin-Florin-Apostol/Umilinta.html