“România Literară” decernează “CARTEA ANULUI 2010”

nov. 24th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 25 noiembrie 2010, ora 19:00, la Clubul Prometheus din Bucureşti va avea loc festivitatea de decernare a Premiului “CARTEA ANULUI 2010”, în valoare de 10.000 RON. Scriitorii nominalizaţi la acest premiu sunt: Gabriela Adameşteanu, pentru romanul Provizorat”, Editura Polirom, Ana Blandiana, pentru “Patria mea A4” , Editura Humanitas, Lucian Boia, pentru  “Germanofilii”, Editura Humanitas, Ion Vianu, pentru “Amor Intellectualis. Romanul unei educaţii”, Editura Polirom, Andrei Oişteanu, pentru “Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”, Editura Polirom, Horia-Roman Patapievici, pentru “Ultimul Culianu”, Editura Humanitas, Violeta Popa şi George Volceanov, pentru traducerea volumelor Opere I, Sonete – Furtuna”, “Opere II – Hamlet” de William Shakespeare, Editura Paralela 45.

Premiul acordat de revista România literară cu sprijinul Fundaţiei ANONIMVL va fi decernat de către juriul format din Nicolae Manolescu – preşedinte şi redactori ai revistei.

Provizorat” este cel mai recent roman al Gabrielei Adameşteanu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom.

„De neratat lectura acestui “Provizorat”, al doilea mare roman al Gabrielei Adameşteanu.” (Daniel Cristea-Enache)

“Patria mea A4” de Ana Blandiana, Editura Humanitas este cel mai recent volum de poeme semnat de autoare, lansat cu ocazia Târgului Internaţional de Carte “Gaudeamus”, care a avut loc în perioada 18-22 noiembrie 2010, şi unul dintre volumele cele mai vândute pe parcursul Târgului.

“În răspăr cu grosul istoricilor care, indiferent de perspectivă, s-au ocupat de acea perioadă, Lucian Boia demonstrează „cu probe“ că numărul germanofililor din marile instituţii culturale – Societatea Scriitorilor, Universitatea, Academia – era apropiat de cel al proantantiştilor. Semnificativă e şi tectonica opţiunilor pe provincii: în Moldova şi la Universitatea din Iaşi, „germanofilii“ sunt mai mulţi decât în Muntenia (unde erau masiv sponsorizaţi din afară). Vechile frustrări identitare post-1859, „moldovenismul“ cercurilor intelectuale ieşene şi formaţia lor germană au jucat un rol aici, ca şi atitudinea violent antirusă şi probasarabeană a liniei Carp-Stere. Reconstituind nuanţat motivaţiile zecilor de semnatari ai apelurilor universitare pentru Franţa, dar şi evoluţia sinuoasă a fiecăruia, autorul recompune o istorie subterană pasionantă a instituţiilor în speţă şi o expresivă cronică de moravuri politice şi intelectuale autohtone în care iluziile, oportunismul, laşitatea şi jocurile de interese electorale sau de putere au primat adesea.”, a scris Paul Cernat despre “Germanofilii” de  Lucian Boia.

Amor intellectualis” de Ion Vianu relatează povestea unei maturizări intelectuale şi sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaurării şi consolidării regimului comunist. Adolescenţa eroului îndeosebi, cu iniţierile ei – primele experienţe erotice, căutările intelectuale, tensiunea dintre spiritual şi trupesc –, prilejuieşte pagini pe cât de savuroase prin pitorescul lor, pe atât de convingătoare prin francheţe. La fel şi galeria portretelor zugrăvite: ale prietenilor dar şi ale discipolilor şi apropiaţilor marelui T. (Tudor Vianu), legaţi de acesta prin amor intellectualis magistri. Treptat, istoria personală se estompează, pentru ca în prim-plan să treacă o altă poveste, dramatică, despre dispariţia unei lumi şi a unei generaţii…

Narcotice în cultura română” de Andrei Oişteanu, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, reprezintă un amplu studiu, deopotrivă de antropologie culturală şi de istorie a mentalităţilor, primul de o asemenea anvergură întreprins pe terenul culturii romşne, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu până în 1990, continuă să fie abordată în genere cu rezerve şi documentarea întâmpină serioase dificultăţi. “Narcotice în cultura română” este o carte curajoasă care va modifica probabil configuraţia câtorva capitole din istoria literaturii române.

„Apariţia lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneţi, mai temeinici. Dispariţia sa a fost o catastrofă; fără emulaţia stârnită de extraordinara sa reuşită, am redevenit ce eram, şi chiar mai puţin decât atât. O cultură nu trăieşte (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri şi iluminări. După entuziasmul stârnit de revelaţiile lui Mircea Eliade, a urmat emoţia stârnită de revelaţiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că absolutul filozofiei se trage din existenţa ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a iniţiat în absolutul cunoaşterilor revolute şi viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii şi au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanţi recunoscuţi de toţi; şi amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul -unul cu îndrazneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluţionar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariţia lor nu a urmat nimic. Străpungerile şi iluminările prilejuite de creaţia lor au rămas, în ţările care le-au dat naştere, lipsite de orice consecinţe. Odată ei plecaţi, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiţi de geniu.“ , a scris Horia-Roman PATAPIEVICI în volumul “Ultimul Culianu”.

Opere I, Sonete – Furtuna”, “Opere II – Hamlet” de William Shakespeare, Editura Paralela 45, în traducerea Violetei Popa şi a lui George Volceanov inaugurează o nouă serie a Operelor lui William Shakespeare, cu traduceri noi, într-o limbă română modernă, accesibilă cititorilor şi spectatorilor de azi. Noile traduceri propun unele distanţări interpretative faţă de soluţiile precursorilor (dictate de evoluţia criticii interpretative anglo-saxone şi de perfecţionarea instrumentelor lor de lucru), dar şi conservarea formelor specifice teatrului elisabetan (versul alb, pantametrul iambic şi cupletul rimat alternate cu proza) şi a funcţiei comunicative a dialogului în teatru, într-o încercare de unificare a noţiunilor, aparent ireconciliabile, de„traducere filologică” şi „traducere pentru scenă”. Este o serie de autor sută la sută necenzurată din punct de vedere politic, social şi religios, şi nebowdlerizata (adică necenzurată în latura obscen-argotică a limbii), însoţită de un bogat aparat critic realizat de o prestigioasă echipă de universitari de largă recunoaştere internaţională în domeniul studiilor shakespeariene.

Număr de vizualizări :1563


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro