La Editura Art a apărut volumul “Morţi imaginare” de Michel Schneider, un eseu recompensat cu Premiul Médicis, în care scriitorul-psihanalist reconstruieşte morţile unor mari scriitori. Volumul a fost tradus de Mady Solomon şi a apărut în colecţia “Ocheanul întors”.
În “Morţi imaginare”, distins cu Premiul Médicis pentru eseu (2003), ficţiunea şi analiza se îmbină pentru a descrie sfârşitul a mai bine de treizeci de scriitori, de la Montaigne la Truman Capote, trecând prin Balzac, Freud şi Nabokov. Nici urmă de macabru, de predici sau de lacrimi; apropierea de marile spirite care se pregătesc să iasă din scenă se face pe un ton grav, însă pe alocuri surprinzător de amuzant, scriitura este erudită şi, mai presus de toate, plină de umanism. Cartea este, până la urmă, o istorie paralelă a literaturii, în care ultimele clipe ale unor scriitori majori, cum sunt Pascal, Kant, Flaubert, Rilke sau Buzzati, devin pretexte pentru analiza vieţii.
Se scrie nu ceea ce e exact, ci adevărat. Nu pretind că alerg după adevărul gol al istoriei sub aceste reparaţii postume. Caracterul veridic al acestor cuvinte şi scene finale mă interesează prea puţin. Intrăm în scris în acel punct exact unde cuvintele nu înseamnă nimic, unde nu le mai înţelegem,unde le privim. (Michel Schneider)
