În curând, la Editura Humanitas va apărea volumul “Fluturele negru” de Radu Paraschivescu.
Unii i-au spus „pictorul nopţii eterne“, alţii au desluşit în el Anticristul picturii. Unii i-au admirat forţa creatoare, alţii i-au deplâns prăbuşirile. Iubit şi blamat, violent şi generos, niciodată împăcat cu sine sau cu lumea, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, îşi scrie romanul vieţii când cu pana, când cu pensula, când cu spada. În Roma începutului de secol XVII, printre cârciumari şi marchizi, prostituate şi cardinali, cartofori şi târgoveţi, Caravaggio răstoarnă canoanele şi dă foc prejudecăţilor. Modelele lui vin din bordeluri sau închisori, prietenii îl însoţesc în taifasuri stropite cu vin şi încăierări la colţ de stradă. Pierdut în voluptatea sfidării, gata oricând să contrazică şi să contrarieze, Caravaggio e un damnat cu mâini îngereşti, un păcătos răscolit de obsesii. Iar una dintre aceste obsesii îl vizitează tot mai des, sub forma unei vietăţi nocturne pe care, într-un ritual de exorcizare, artistul vrea s-o aştearnă pe pânză. “Fluturele negru” nu e o cronică a nelegiuirilor, ci un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire. Despre iubire? Fireşte, fiindcă Roma citită pe dos devine Amor.
Radu Paraschivescu s-a născut în 1960, la Bucureşti, şi a copilărit la Lugoj, unde a fost victima unui regim sever, pe bază de ciocolată de casă, peştişori de zahăr candel şi tort doboş. El s-a deprins astfel cu ideea că viaţa e dulce şi trebuie ronţăită lacom. La curent cu literatura,
sportul, năstruşniciile televizuale şi ritualurile pisicilor, are obiceiul de-a se îndrăgosti de echipe (Real Madrid, Lazio, Poli Timişoara), oraşe (Praga, Bruges, Roma, Lisabona) sau imnuri (“Het Wilhelmus”, “Flower of Scotland”, “You Will Never Walk Alone”). Se pierde în reverii când ascultă David Gilmour, tresare când aude „Monica Bellucci“ şi l-a văzut de douăsprezece ori, student fiind, pe Richard Dreyfuss în “Adio, dar rămân cu tine”. Pierde patru ore pe zi în faţa televizorului, ca un zevzec. Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O aprigă mustaţă îi maschează bine tandreţea. Se teme de avioane chiar şi când îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine.
SCRIERI: “Efemeriada” (Libra, 2000), “Balul fantomelor” (RAO, 2000) (reeditare Humanitas, 2009), “Bazar bizar” (Maşina de Scris, 2004, reeditare Humanitas, 2007), “Fanionul roşu” (Humanitas, 2005), “Ghidul nesimţitului” (Humanitas, 2006), “Fie-ne tranziţia uşoară – perle româneşti” (Humanitas, 2006), “Mi-e rău la cap, mă doare mintea – noi perle de tranziţie” (Humanitas, 2007), “Cu inima smulsă din piept” (Humanitas, 2008), “Dintre sute de clişee” (Humanitas, 2009).