spot_img

Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a XX-a, aduce “Filme, Noapte Teatru = FNT” şi multe lansări de carte

Astăzi, 30 octombrie 2010, ora 22:00, la Sala Elvira Popesco a Institutului Francez din Bucureşti debutează seria de proiecţii nocturne din cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Apărută anul trecut pentru a suplini lipsa spectacolelor din străinătate la FNT, secţiunea “Filme, Noapte Teatru = FNT” a reuşit, prin calitatea şi raritatea materialelor prezentate, să-şi câştige un public aparte. Totodată, în cadrul FNT vor fi lansate volume importante, în cadrul secţiunii festivalului Lansări de carte de teatru”.

Cele şapte seri de proiecţii de filme şi spectacole de teatru sunt gândite ca o călătorie nocturnă în spaţiul memoriei şi teatrului. Debutând cu filmul „Noaptea” de George Banu, realizat de Dominic Dembinski, “Filme, Noapte Teatru = FNT” va fi urmat de proiecţiile a cinci spectacole semnate de regizorul polonez Tadeusz Kantor, montate la Teatrul Cricot 2 în ultima perioadă a creaţiei sale, numită „Teatrul Morţii”.

Nocturnele vor fi deschise sâmbătă, 30 octombrie 2010, ora 22.00, la Sala Elvira Popesco a Institutului Francez, cu proiecţia primei părţi a serialului „Noaptea” (director de imagine Viorel Sergovici; o producţie TVR Cultural). A doua parte a serialului va fi proiectată duminică, 31 octombrie 2010, ora 22.00.

Cele şase episoade ale filmului (Tăcere şi freamăt, Luminile şi insomnia oraşului, Dictatura şi demonii puterii, Vieţi de noapte: voluptate şi datorie, Singurătate şi melancolie, Sfârşitul nopţii, naşterea zilei) constituie un voiaj nocturn, o experienţă complexă alcătuită dintr-o serie de reflecţii fragmentare asupra nopţii şi a condiţiei umane, asupra teatrului şi a lumii.

„Există o stare nocturnă, o stare de spirit proprie nopţii (…). Noaptea nu este complet neagră, impenetrabilă, decât pentru ochiul neexperimentat sau nepăsător. Ea invită privirea să o scruteze, să scormonească în adâncurile ei. De altfel, trezirea acestei curiozităţi pentru tainele nopţii a fost şi scopul regizorilor de teatru care, în anii 1980, au introdus-o şi au instalat-o pe scenă. Spectatorul putea alege: ori să adoarmă în fotoliul lui, ori să exploreze, din adâncul sălii, celălalt întuneric, populat şi fremătător de viaţă, de pe platoul de joc” – scrie George Banu în „Trilogia îndepărtării”, ale cărei fragmente stau la baza filmului realizat de Dominic Dembinski. În acelaşi volum, George Banu descrie filmul ca pe o experienţă în care alternează viaţa şi cultura, pacea şi excesele, iubirea şi crimele, ca un voiaj în inima nopţii, plasat sub semnul unui citat de Cioran: „Noaptea îmi curge în vene”.

Pasionaţii de film şi teatru sunt invitaţi să participe la această incitantă călătorie pe parcursul a şapte seri. Intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Totodată, în buna tradiţie instituită în 2008, programul Festivalului Naţional de Teatru este completat cu o puternică secţiune de “Lansări de carte de teatru”. Găzduite în spaţiul intim al librăriei Cărtureţti de pe strada Arthur Verona din Bucureşti, evenimentele plasează pe orbita culturală cărţi care propun, analizează sau recuperează varietatea informaţiei din domeniul teatral.

Astăzi, 30 octombrie 2010, ora 16:30, se va lansa volumul “Trilogia Omar & Stând Up Tragedy” de C.C. Buricea-Mlinarcic. Vor prezenta cartea: Cătălin Ştefănescu şi Raluca Sas Marinescu, iar Oana Stoica şi Miruna Runcan vor vorbi despre volumul “Piese de teatru 2010”, coordonator Raluca Sas Marinescu, seria Studii de Teatru şi Film, Editura Limes, şi va fi prezentat suplimentul revistei Man.In.Fest.

AgenţiadeCarte.ro vă va prezenta zilnic lansările de carte din cadrul FNT, eveniment ce se desfăşoară între 30 octombrie 2010 şi 7 noiembrie 2010 şi care are următoarea pagină web: www.fnt.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508