Cosmin Perţa şi “Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu”

oct. 13th, 2010 | By | Category: Eveniment

La Editura Tracus Arte a apărut volumul “Două povestiri” de Cosmin Perţa, în colecţia “Ullyses”. Volumul cuprinde povestirile “Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu” şi “Peisaj cu clauni la asfinţit”.
Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu

Un fost caporal în armata lui Stalin care se crede Lenin, o târfă pariziancă de lux, la a doua tinereţe, şi un pictor româno-evreu, ratat şi exilat, se întâlnesc într-o garsonieră din Paris şi deapănă amintiri, legende, invenţii, despre un personaj comun din istoria lor, micul N. Ceauşescu. Ceea ce pare a fi o întâlnire de bun augur, menită să liniştească apele tulburi ale memoriei şi să vindece rănile trecutului se transformă într-un carusel al smintelii. Istoria reală a dictatorului Nicolae Ceauşescu planează deasupra naraţiunii, relatând în paralel o poveste care până la final se va contopi cu cea „nebună” a personajelor.

Peisaj cu clauni la asfinţit
Patru personaje se întâlnesc, pe posturi de pacienţi şi doctor într-un spital de psihiatrie, în mijlocul unui scenariu fantasy. Toţi caută inima roşie a grifonului. Colegii lor de salon sunt Homer, Vergiliu, Dante, Shakespeare, Goethe, Moliere, Gogol, şi, mai retras, Lenin. La un moment dat apare o pisică ce salvează situaţia. Ce se va întâmpla, totuşi, cu personajele când vor descoperi inima roşie a grifonului, şi ce se va întâmpla cu doctorul von Artz care fierbe de deznădejde? Asta doar Lenin, care dispare, o poate şti, sau dumneavoastră care citiţi cartea.

Număr de vizualizări :1264


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro