„Brâncuşi Center” la Târgu-Jiu

oct. 6th, 2010 | By | Category: Proiecte

În apropierea Parcului Coloanei fără Sfârşit din Târgu-Jiu ar putea fi construit, cât de curând, un centru de informare turistică. „Brâncuşi Center” este un proiect dorit de mai mulţi ani, dar care, se pare, începe să prindă contur abia acum. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, în cel mai fericit caz, lucrările de construcţie ar putea demara de vara viitoare.

În acest proiect sunt implicate trei părţi şi anume Primăria Târgu-Jiu, familia Ioana Banu Ertegun şi Ahmet Ertegun, prin The Infinitului Foundation, precum şi The World Monuments Fund, din New York. Acest centru va fi realizat pe un spaţiu liber aflat în apropierea Coloanei, mai exact peste stradă de parcul în care este amplasată opera brâncuşiană. Terenul este amplasat cu 3 metri mai jos decât baza Coloanei şi la 100 metri distanţă de aceasta. Clădirea va avea 6 metri înălţime şi va cuprinde mai multe spaţii printre care unul destinat primirii vizitatorilor, un magazin, spaţiu pentru expoziţii, birouri ş.a. În ceea ce priveşte costurile s-a stabilit să se contribuie cu 1 200 000 de dolari de la donatorii Ioana Banu Ertegun şi Ahmet Ertegun, iar Fundaţia World Monuments, pentru început, cu minim 250 000 dolari. Terenul aparţine Ioanei Banu Ertegun, care îl donează pentru realizarea acestui centru. Proiectul este plătit de Fundaţia World Monuments şi este realizat de arhitectul Mihai Radu. Municipalitatea a aprobat deja acordul dintre cele trei părţi, iar Consiliul Consultativ de Cultură din Târgu-Jiu a aprobat denumirea de „Brâncuşi Center”. Partea de construcţie va fi plătită de donatori, iar municipalitatea va asigura plata cheltuielilor pentru funcţionare şi pentru personal. Primăria nu va contribui la construirea acestui centru şi, potrivit primelor discuţii, după cinci ani de zile, clădirea va fi donată şi va trece în patrimoniul oraşului, în cazul în care donatorii sunt mulţumiţi de felul în care va funcţiona. „La semnarea contractului se va stabili clar în ce condiţii şi după cât timp clădirea va fi donată primăriei. Momentan noi doar am discutat, urmează să aprobăm toate detaliile”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. La începutul primăverii vor fi demarate procedurile necesare şi, potrivit Corinei Şuţă, din cadrul Biroului de Programe şi Politici Comunitare, în cel mai fericit caz lucrările propriu-zise ar putea demara în vara anului 2011.

Dorina Cioplea

Număr de vizualizări :16557


7 Comments to “„Brâncuşi Center” la Târgu-Jiu”

  1. steffyy spune:

    pe 19 martye merg cu clasa la targu jiu

  2. lucy_darkus_exedra spune:

    si eu imi doresc sa merg acolo,sa vizitez ,e super!!

  3. jk spune:

    si unde stai

  4. gheorghiu spune:

    Brancusi e o binecuvintare pentru Tg-Jiu Felicitari tuturor celor implicati in proiect

  5. je spune:

    exista sosele pe acolo ? ca sa vin si eu

  6. manuelagheorghe spune:

    Sper sa ajung si eu acolo, avem atatea locuri si lucruri deosebite de vizitat…avem o tara deosebit de frumoasa.

  7. gabi spune:

    cine joaca pandanda?e un joc super

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro