De curând, a apărut volumul “Copilărie berlineză la 1900. Ultima versiune” de Walter Benjamin, Editura Humanitas, colecţia “Memorii/Jurnale”, în traducerea lui Andrei Anastasescu.
“ [Despre Benjamin] s-ar putea spune că a fost cel mai mare critic literar din istoria criticii literare. Dar asta ar însemna sa-i reducem din merite. În realitate, era un om care studia lumea. Modul de a gândi al lumii. […] El nu încerca niciodata sa înţeleagă ce este lumea, ci, întotdeauna, ce e pe cale să devină lumea. […] Era geniul absolut al unei arte foarte deosebite, care odinioară se numea profeţie şi pe care acum ar fi mai nimerit s-o numim: arta de a descifra mutaţiile cu o clipă înainte să se producă.” , a scris Alessandro BARICCO.
Începută în 1932, în localitatea toscană Poveromo, şi revizuită de mai multe ori până în 1938, “Copilărie berlineză la 1900” a rămas nepublicată în timpul vieţii lui Walter Benjamin. În cursul unor asidue operaţii de comprimare şi stilizare a materialului autobiografic iniţial, amintirea copilăriei petrecute în sânul unei familii evreieşti din marea burghezie devine o succesiune de locuri şi lucruri – străzi, pieţe, parcuri, încăperi, obiecte ale vieţii de zi cu zi – care, fără a ţine cont de vreun imperativ cronologic, se aranjează după bunul plac al memoriei înseşi. De altfel, Benjamin tradusese în germană trei volume din “În căutarea timpului pierdut” şi împărtăşea cu Proust ideea că istoria nu este un proces, ci un caleidoscop ale cărui imagini iau naştere în privitor. Cititorului i se arată „pe viu” cum funcţionează memoria: prin suprapuneri între prezent şi trecut, vis şi amintire, prin „nesfârşite interpolări în ceea ce a fost” (Benjamin), prin izolarea şi reasamblarea spontană a imaginilor, prin analogie şi deformare.
“Copilărie berlineza la 1900” conţine câteva dintre cele mai frumoase pagini scrise vreodată în germană şi este în acelaşi timp un text fundamental al modernismului.
WALTER BENJAMIN – filosof, critic literar, scriitor şi traducător german – se naşte la Berlin în 1892, într-o familie evreiască asimilată, aparţinând marii burghezii. Începând din 1912 urmează studii de filozofie, încheiate cu un doctorat. Are legături cu Institutul de Cercetări Sociale de la Frankfurt (Şcoala de la Frankfurt, fondată în 1923). În 1926 Universitatea din Frankfurt îi respinge teza de docenţă despre drama barocă germană – considerând-o neortodoxă –, ceea ce înseamnă pentru autor sfârşitul oricărei cariere academice. Între 1925 şi 1933 îşi câştigă existenţa din colaborări în presa germană a vremii; scrie şi publică o parte din opera sa şi frecventează intelectuali de stânga. În 1933, când vin la putere naţional-socialiştii, fuge la Paris. În 1937 i se ia cetăţenia germană şi e închis câteva luni de autorităţile franceze într-un lagăr. Odată cu apropierea trupelor germane de capitala Franţei, plănuieşte să se îmbarce, la Lisabona, pentru Statele Unite. Neprimind la timp toate hârtiile necesare pentru a traversa Spania, hotărăşte să treacă ilegal Pirineii. Boala de inimă îi face dificilă călătoria în munţi, împreună cu un întreg grup de refugiaţi evrei. Se pare că grupul a fost interceptat la graniţă de poliţia spaniolă. Cuprins de disperare, Benjamin se sinucide în localitatea Portbou de pe Costa Brava (1940).
Scrieri importante: Zur Kritik der Gewalt, 1921 („Critica violenţei”, în W. Benjamin/J. Derrida, Despre violenţă, trad. de G. State şi B. Ghiu, Ed. Idea, Cluj, 2004); Goethes Wahlverwandtschaften, 1924/1925 („Afinităţile elective de Goethe”, în W. Benjamin, Iluminări, trad. de C. Pleşu, Ed. Idea, Cluj, 2002); Ursprung des deutschen Trauerspiels, 1928; Einbahnstraße, 1928; Franz Kafka. Zur zehnten Wiederkehr seines Todestages, 1934; Das Kunstwerk im Zeitalter seiner technischen Reproduzierbarkeit, 1936 („Opera de artă în epoca reproducerii mecanice”, în Iluminări, ed. cit.); Über einige Motive bei Baudelaire, 1939 („Despre unele motive literare la Baudelaire”, în Iluminări, ed. cit.); Über den Begriff der Geschichte, 1942 („Despre conceptul de istorie”, în Iluminări, ed. cit.); Berliner Kindheit um neunzehnhundert, 1950; Moskauer Tagebuch, 1980 (Jurnalul moscovit, Ed. Idea, Cluj, 2008); Das Passagen-Werk, 1982.