Alexandru Petria a trimis pe adresa redacţiei AgenţieideCarte.ro o scurtă recenzie a volumului „Câine în rugăciune” de Lucian Gruia, Editura Deliana, 2009.
„Lucian Gruia are talentul de-a extrage din propria biografie, ca un magnet pilitura de fier, întâmplările deosebite, purtătoare de mesaje tulburătoare. Ştie să vadă. Cunoscătorii ştiu la ce mă refer.
„Câine în rugăciune” e un volum de proza cinstită, care nu se pretinde mai mult decât este, fără sofisticării inutile de tehnici narative, uscate în artificiozitate, însă cu pretenţii de lustruire intelectuală, contemplări savante şi bâlbâite ale propriului buric, în fond.
Cu Lucian Gruia am măcar un punct sigur comun: amândoi suntem născuţi în acelaşi oraş din Ardeal, în Dej. Sunt şi altele dacă-mi scormonesc neuronii atent, ca să nu cad în greşeală, literare, şi poate şi extraliterare, asupra cărora n-o să zăbovesc. Mi-a dăruit această carte recent, la „Zilele Dejului”.
Dăcă nu ştiţi cine este Lucian Gruia, o să vă spun telegrafic. Născut în 1950, a terminat Facultatea de Electrotehnică din Timişoara, în 1974. Cărţi publicate: „Culorile neliniştii”, proză scurtă, Editura Eminescu, 1997, „Universul formelor lui Brâncuşi”, Editura Fundaţiei „C. Brâncuşi”, Târgu-Jiu, 2001, „Brâncuşi- repere şi interferenţe”, Editura Romania Press, Bucureşti, 2001, „Ringul de box”, versuri, Editura Double Press Production, Baia Mare, 2004, „Momentul revelaţiei în Templul Brâncuşian al Eliberării (de ar fi fost să fie…), aceeaşi editură, 2004, „Speranţa”, versuri, Editura Karta- Graphic, Ploieşti, 2008 şi „Triptic spiritual: Eminescu- Blaga- Brâncuşi”, editura Feed-Back, Iaşi, 2008.
Să revin la „Câine în rugăciune”, apărut la editura Deliana, anul trecut. Gruia ştie să povestească atractiv şi memorabil. Păcat că volumul nu a fost publicat la o editură cu nume şi cu o reţea de difuzare satisfăcătoare. Cele 13 povestiri se „ansamblează” în întregul cărţii fără disonanţe. Iar proza „Biserica din adâncuri” ar merge într-o antologie cuprinzătoare a literaturii române.
Dacă autorul nu-mi dădea volumul, n-aveam habar de existenţa lui. Nu era păcat? “
Alexandru Petria
