“Oraşul jumătăşilor de înger” de Florin Toma, la Cafepedia

sept. 9th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 9 septembrie 2010, ora 17:30, la mansarda cafenelei Cafepedia (Str. Pictor Verona nr.2, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Oraşul jumătăţilor de înger” de Florin Toma, apărut în colecţia „Proză” a Editurii Cartea Românească.

Evenimentul este organizat de Editura Cartea Românească, împreuna cu Institutul de Training şi Formare Profesională (ITOL) şi are loc în cadrul evenimentului lunar numit “Learning Lounge”, adresat celor din domeniul învăţării şi dezvoltarii.

“Va îmboldesc să luaţi o felie din acest oraş imaginar, cu istorii, cu păţanii, cu basme, cu basne şi cu poveşti, suprapuse precum „etajele” unui tort, pe care să o savuraţi, pînă când papilele memoriei vă vor aminti că şi dumneavoastră aţi trăit, poate, cândva, acolo. Şi că aţi fost contemporani şi cu doamna Actinia Piskofski, directoarea „Depozitului de Bătrâni”, şi cu erbeul Mesulam, de profesie sfetnic de taină, şi cu ziaristul Anghelache Cosînzean, şi cu Firicel Kronstain, distinsul politolog, şi cu Matache von Torquato, proprietarul măcelăriei „La Capra Instabilă”, şi cu zurlia prinţesă Nimphodora d’Aorta, şi cu prozatorul Domiţian Biruilă, şi cu poetul Ambrozie…

Aşadar, dacă vă simţiţi cumva singuri, îmi face plăcere şi sunt onorat să vă ţin de urât. Poftă bună!”, a scris Florin Toma.

Număr de vizualizări :1063


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro