Ministerul Muncii a răspuns semnatarilor Scrisorii de Protest „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”

aug. 19th, 2010 | By | Category: Proiecte

AgenţiadeCarte.ro publică în exclusivitate răspunsul oficial al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale dat ieri, 19 august 2010, în urma Scrisorii de Protest „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. Directorul Direcţiei Asigurări Sociale, doamna Georgeta Jugănaru, a trimis o scrisoare de răspuns iniţiatorului Scrisorii de Protest, scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti. Ministerul Muncii reiterează argumentele primului-ministru Emil Boc în cestiunea drepturilor de autor. Scriitorul Dan Mircea Cipariu a replicat reprezentatului Ministerului Muncii astfel: „Sper ca Parlamentul României şi poate că o viitoare guvernare mai profesionistă să repare diminuarea drepturilor de autor!”

„La memoriul dumneavoastră înaintat Guvernului României şi transmis spre competentă soluţionare Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale înregistrat sub nr. 6252/12.08.2010 vă comunicăm următoarele:

Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012 prevede ca obiectiv de guvernare în domeniul asigurărilor sociale asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului public de pensii pe baza principiilor contributivităţii şi solidarităţii sociale.

Principiul contributivităţii la sistemul public de pensii conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite este completat în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, de principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor.

Întrucât Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat a fost profund afectat de criza economică şi financiară, pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale prin care a introdus o măsură de lărgire a sferei de acoperire a sistemului public de pensii.

Astfel de acţiuni ale Guvernului de a lărgi sfera de acoperire a sistemului public de pensii se regăsesc inclusiv în proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice care include o serie de măsuri de reformare a sistemului public de pensii, printre care creşterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice.

Totodată menţionăm că aceste acţiuni se înscriu în categoria politicilor şi măsurilor prevăzute în Pactul global privind locurile de muncă elaborat de Organizaţia Internaţională a Muncii pentru întărirea sistemelor de protecţie socială şi urmează principiul acordării unei atenţii prioritare construirii unei protecţii sociale adecvate pentru toţi.

Cu consideraţie,

DIRECTOR ,

GEORGETA JUGĂNARU”

Inţiatorul Scrisorii de Protest, scriitorul Dan Mircea Cipariu, a replicat reprezentatului Ministerului Muncii astfel:

„Stimată Doamnă Georgeta Jugănaru,
 Vă mulţumesc de scrisoare electronică.
Sunt sigur că răspunsul v-a pus într-o situaţie ingrată şi că aţi exersat, astfel, un stil extrem de diplomatic.
Sper ca Parlamentul României şi poate că o viitoare guvernare mai profesionistă să repare diminuarea drepturilor de autor.”
Număr de vizualizări :1354


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro