“O contra istorie a filosofiei, vol. V- Eudemonismul social” de Michael Onfray
aug. 23rd, 2010 | By admin | Category: Agenda de carteLa Editura Polirom, în colecţia “HORS COLLECTION”, a apărut volumul “O contra istorie a filosofiei, vol. V- Eudemonismul social” de Michael Onfray, în traducerea lui Dan Petrescu.
În tentativa de a demistifica 25 de veacuri de scriere a istoriei filosofiei din perspectiva instituţională, Michel Onfray se opreşte în acest volum la dimensiunea utopică a hedonismelor liberale din secolul zis al revoluţiei industriale, subliniind potenţialitatea hedonismelor socialiste, libertare şi anarhiste.
Lectura lui Madeville, pentru care viciile private alcătuiesc virtuţile publice, cea a lui Bentham, care anunţă fericirea pentru toţi oamenii graţie pieţei libere şi în acelaşi timp cere întemniţarea într-un panoptic a tuturor delincvenţilor produşi de pauperizarea liberală, cea a lui Godwin, care închipuie societatea armonioasă dintr-un unghi profetic şi luteran, toate acestea arată că utopia liberală a făcut ravagii şi mai face încă, potrivit aceloraşi principii rămase în vigoare din perioada dură de început a capitalismului.
Ca reacţie, pe celălalt versant al secolului al XIX-lea apar socialismul şi anarhismul. Împotriva mitologiei marxiste care trimite în utopie oricare altă gândire socialistă, Michel Onfray restaurează un socialism eudemonist ce inaugurează formule moderne: este feminist împreună cu Flora Tristan, individualist cu Stuart Mill, experimental cu Owen, gnostic, dionisiac şi ecologic cu Fourier, libertar cu Bakunin. Aceşti gânditori oferă tot atâtea oportunităţi de a se întoarce spatele liberalismului şi marxismului: ei întrupează o stânga încă neexploatată şi plină de făgăduinţe.