La Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, va apărea în curând volumul “Am ceva să-ţi spun” de Hanif Kureishi.
Jamal este un psihanalist freudian cu talent literar, autorul de succes al unor cărţi de profil. El însuşi un „caz“ înainte de a deveni terapeut, Jamal ascunde un secret întunecat, care treptat îi acaparează întreaga existenţă. Îndrăgostit de Ajita, o indiancă senzuală, căsătorit şi despărţit de Josephine, cu care are un fiu, Rafi, încă atras de Karen, o fostă iubită supraponderală folosită drept pansament sufletesc după despărţirea dureroasă de Ajita – Jamal mai are o soră depresivă, cu tendinţe autodistructive şi un prieten care îi este şi pacient, Henry, iar cei doi formează un cuplu. Iţele complicate ale acestei istorii familiale sunt însă numai un pretext pentru o fină analiză a anilor 70-80, dar şi a societăţii contemporane, ce culminează cu atentatele de la metroul londonez, din 2007. Un roman plin de umor, de la nuanţele cele mai întunecate la autoironia şi ironia benefică, despre Viagra, Freud, Ecstasy, rock, fetişuri, cancer etc., cu un ritm alert şi un stil acid, marca Hanif Kureishi.
HANIF KUREISHI, scriitor de origine pakistanezo-engleză, s-a născut în 1954 în Kent, Anglia. A studiat filozofia la King’s College, Londra, scriind apoi texte pornografice pentru a se putea întreţine, sub pseudonimul Antonia French. În 1981 a obţinut Premiul George Devine pentru piesa Outskirts iar în 1982 a fost numit writer in residence la Royal Court Theatre. Pentru scenariul filmului My Beautiful Laundrette, din 1984, a primit o nominalizare la Oscar. A scris, de asemenea, scenariile filmelor Sammy and Rosie Get Laid şi London Kills Me (1991, pe care l-a şi regizat), The Mother (2003), Venus(2007). Piesa lui Sleep With Me (1999) a avut premiera la National Theatre din Londra în 1999, fiind urmată de When the Night Begins, produsă de Hampstead Theatre în 2004. Primul său roman, Buddha din suburbie (The Buddha of Suburbia, 1990; Humanitas Fiction, 2007), s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste douăzeci şi cinci de limbi. I-au urmat romanele The Black Album (1995) şi Darul lui Gabriel (Gabriel’s Gift, 2001; Humanitas, 2005), precum şi volumele Intimitate şi alte povestiri(Intimacy, 1998; Humanitas, 2003) – ecranizat în 2001, în regia lui Patrice Chéreau –, Midnight All Day (1999) şi The Body and Other Stories (2002). În 2008, publică Am ceva să-ţi spun (Something to Tell You; Humanitas Fiction, 2010).