În perioada 17-18 iulie 2010, între orele 10.00 -18.30, la Muzeul „ASTRA” din Sibiu, va avea loc un “Târg al creatorilor populari” intitulat „Nedeia de Sfântul Ilie”, acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
În cadrul vastului Program „Tezaure umane vii”, Muzeul „ASTRA” a iniţiat în anul 2007, Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, dezvăluind iubitorilor de tradiţii autentice latura mistică a lumii tradiţionale, prin reconstituirea unor practici sociale sau rituale pline de însemnătate, specifice anumitor zile ale calendarului popular românesc, precum: „Măsurişul oilor”, „Paparuda”, „Caloianul”, „Rusaliile”, „Nedeia de Sfântul Ilie”.
Prin reiterarea “Nedeii de Sfântul Ilie” din cadrul Muzeului în aer liber se doreşte menţinerea vie a Tradiţiei legată de această străveche sărbătoare pastorală celebrată odinioară cu atâta fast în satele româneşti.
Astfel, atmosfera specifică acestei zile va fi reconstituită prin intermediul standurilor cu obiecte de artă populară care vor contribui la conturarea unei imagini a Nedeii de altădată.
La origini, Nedeile erau urcări pe munte cu semnificaţie magico-mitică, în legatură cu sacrul dintr-un spaţiu spiritual, cu forţa protectoare nevăzută. După apariţia creştinismului, hramul bisericilor era socotit a fi „nedeia” satului respectiv. Ca şi în cazul altor sărbători (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul etc.) se remarcă suprapunerea praznicelor din calendarul ortodox peste vechile celebrări precreştine.
Astfel, nedeia practicată în unele zone ale ţării până în zilele noastre, pare să aibă legătură cu celebrarea unei sărbători precreştine, dedicată zeului focului şi al soarelui, venerat pentru a preîntâmpina diverse fenomene meteorologice. Nedeia (sl. nedělja – duminică) este strâns legată de calendarul vieţii pastorale, fiind specifică regiunilor muntoase. Conform informaţiilor existente, prima atestare documentară a unei nedei păstoreşti este din anul 1373.
Nedeia era şi încă este, prilej de întâlnire, petrecere şi târg, în unele zone având strânsă legătură cu hramul bisericii, eveniment important în viaţa comunităţii.
În timp, nedeile au căpătat diverse funcţii sociale: schimb de produse; horă, chiar „prima scoatere la horă a fetelor” sau aşa-zisele “târguri de fete” dar şi istorico-culturale, prin reunirea românilor de pe diferitele versante ale Carpaţilor. Nedeile nu au ţinut cont de hotare, unele numindu-se chiar târguri de două sau trei ţări. Toponimele existente sunt mărturii vii ale existenţei nedeii: Nedeia, Sântilia, Nedeiuţa.
Calendarul creştin celebrează la 20 iulie pe Sfântul Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul, singurul sfânt care a urcat la cer şi trupeşte. Minunile pe care le-a făcut în timpul vieţii sale l-au trecut în rândul sfinţilor.
Legenda biblică spune că a trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos. Pe vremea aceea, stapânea peste Israel împăratul Ahab, acesta urmând în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli. Văzând Ilie atâta rătăcire de la dreapta credinţă s-a dus înaintea lui Ahab şi după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atât pe el, cât şi pe poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare grozăvie de către Dumnezeu: « În aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie! ». Odată cu aceste cuvinte, s-a încuiat cerul şi s-a facut secetă mare, încât nici o picatură de ploaie sau rouă n-a cazut de sus pe pamânt timp de trei ani şi jumătate. Apoi, a urmat nerodirea pamântului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul, încât sufereau şi oamenii, dar şi dobitoacele. Ahab l-a ameninţat pe Ilie cu moartea. Din aceasta cauză, Proorocul Ilie a fost nevoit să stea ascuns până au trecut anii de secetă. Ascunzatoarea sa a fost mai întâi aproape de un pârâu. Acolo a fost hranit de corbii care-i aduceau zilnic pâine. A stat şi în casa unei văduve din Ţara Feniciei. Şi acolo a fost hrănit minunat, căci bruma de făina şi ulei pe care le avea acea văduva, i-au ajuns tot timpul cât a fost găzduit Ilie la ea. Ilie i-a prezis lui Ahab şi sotiei sale că vor muri de moarte înfricoşătoare, ceea ce s-a şi întamplat. Sfântul n-a murit, ci s-a înălţat la cer într-un car de foc, pe 20 iulie, atunci când e prăznuit.
Mai mult temut decât iubit, Sântilie, sfânt războinic al calendarului ortodox, a fost învestit de popor cu atributele zeilor tunetelor şi fulgerelor, este cel care leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. Caruţaşul Raiului mână un car de foc în timpul furtunilor şi îşi trimite fulgerele către diavoli şi păcătoşi. La trăsura sa sunt înhămaţi doi sau patru cai albi, înaripaţi. Acolo, pe cer, Sfântul Ilie aleargă printre nori, tună, fulgeră şi trăsneşte. Speriaţi, dracii se ascund pe pământ: prin pomi, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în corpul unor animale, în special câini şi pisici. Dorind să nu-i scape nici unul, trăsneşte şi arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii. Sfântul Ilie marchează miezul verii, dar şi mijlocul sezonului pastoral care începe la Sângiorz şi se termină la Sânmedru.
Datini şi credinţe româneşti
- Este bine ca în vreme de furtună, ferestrele şi uşile caselor să nu fie lăsate deschise, ca să nu se poată strecura vreo spurcăciune de drac înăuntru şi casa să fie trăsnită. Dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine să nu ai la casă acest lemn ori să te adăposteşti sub carpen.
- În vreme de furtună, este bine să stai la luminişuri şi mai bine să te plouă, căci la adăposturi toţi dracii trag.
- Trebuie să-ţi faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul în mână: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai! „
- În ajunul zilei Sfântului Ilie, fetele se duc noaptea pe locurile unde este semănată cânepă, se dezbracă de cămaşi şi după ce se tăvălesc goale prin cânepă, se imbracă repede şi merg acasă să se culce. Dacă peste noapte vor visa cânepă verde, este semn că la maritiş vor lua flăcăi de bărbaţi; dacă însă vor visa cânepă uscată, se vor mărita dupa oameni bătrâni.
- La revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasă şi se puneau la uscat la umbră, pe prispă sau în cămară. Se culegeau şi alte plante, considerate bune pentru vrăji şi farmece; odată uscate, acestea erau stropite cu sângele unui cocor, tăiat chiar deasupra lor. Astfel „menite”, prin sacrificiu, plantele puteau fi folosite de vrăjitoare.
- De Sfântul Ilie, femeile duc la biserica busuioc şi-l pun la iconostas. La sfârşitul slujbei, îl iau şi îi dau foc, iar cu cenuşa lui se freacă în gură copiii, când au bube.
- Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi.
- In ziua Sfântului, jertfelnicul de la biserică este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul mortilor. În unele sate, femeile duc la biserica lapte şi vin, iar peste zi fac praznice pentru cei morti. Merele se duc intâi la biserică, pentru că exista credinţa că numai aşa ele vor deveni de aur pe lumea cealaltă. Dacă nu se păstrează această datină, cel ce mănâncă mere înainte de Sf. Ilie, va culege veşnic mere pe lumea cealaltă, dar când va începe să le mănânce, ele îi vor pieri de dinainte. Mărul este pomul Sfantului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi.
- Unele femei împart şi porumb fiert, dar şi farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară. Tot cu flori de vară, legate cu lână roşie, sunt şi cănile pline cu apă.
- Înaintea acestei sărbători se încheie obiceiurile de invocare a ploilor.
