“Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade” de Cornel Ungureanu
iul. 1st, 2010 | By admin | Category: Agenda de carteLa Editura Cartea Românească a apărut de curând, în colecţia “Hors Collection”, cel mai recent volum semnat de Cornel Ungureanu, “Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade”.
“Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade” este povestea unei deveniri, un Bildungsroman al unui cititor-scriitor-critic. Povestea poate începe într-o bibliotecă de mic castel de provincie, unde un copil descoperă cărţi fascinante, cărţi de călătorii, reviste şi scrisori în limbi misterioase, enciclopedii ilustrate. Trecând prin lecturi devoratoare şi istorii din miticul KuK, cu poeţi, conţi şi ţigani care îşi aşteaptaă călăuzitorul spre India originilor, Cornel Ungureanu construieşte o lume în care atingerea sacrului poate veni nu doar dinspre scrieri iniţiatice precum “Cartea tibetană a morţilor”, ci şi din imediata noastră apropiere, din fapte aparent banale şi eroi aparent mărunţi. Astfel, cartea nu este doar o evocare a unor opere şi personaje fundamentale ale literaturii române, mai ales contemporani şi prieteni ai lui Mircea Eliade, nu tentează doar o biografie a acestuia şi un erudit comentariu pe marginea operei. „India mea este personalitatea lui Mircea Eliade”, notează autorul acestui demers aflat la graniţa dintre studiu, eseu şi fabulă.
Liantul discret al cărţii lui Cornel Ungureanu este de altfel confesiunea, când la suprafaţă, directă, vizibilă, când ascunsă în subteranele analizelor ori ale consideraţiilor generale ca o pânză de apă freatică. Studiul academic şi impersonal e convertit în aventură spirituală, iar momentele intense de pe traseul acesteia devin ele însele teme de reflecţie: autorul se studiază, nu (mai) studiază, cercetarea se preface în naraţiune despre ea însăşi. Spus în termeni ceva mai pretenţioşi, autoreferenţialitatea este una dintre principalele surse de energie ale cărţii lui Cornel Ungureanu, chiar dacă în chip obişnuit aşa ceva se întâmplă în cărţile de literatură, nu în cele despre literatură.” , scria pe coperta patru a volumului criticul şi istoricul literar Mircea Iorgulescu.
Număr de vizualizări :1475