“Nightlosers” şi “Trigon”, în Anul Sfântului Iacob

iul. 26th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 29-30 iulie 2010, la Santiago de Compostela (Spania), în seria evenimentelor (fiestas) prilejuite de Anul Xacobeo – Anul Sfântului Iacob, vor avea loc concerte de etno-jazz susţinute de formaţiile “Nightlosers” şi “Trigon”, iar actorii Mihai Baranga şi Andreea Păduraru vor prezenta spectacolul interactiv de pantomimă “Flirt”. Participarea celor două formaţii şi a actorilor din România este susţinută de Institutul Cultural Român, spectacolele beneficiind de sprijinul logistic al Primăriei din Santiago de Compostela.

“Xacobeo” sunt declaraţi, începând cu 1126, anii în care Ziua Sfântului Iacob (25 iulie) cade într-o zi de duminică. Sfântul Iacob şi pelerinajul la Santiago sunt celebrate în regiunea spaniolă Galicia printr-un program care cuprinde manifestări culturale şi artistice diverse.

“Flirt”, un spectacol după o idee de Mihai Baranga, pe un scenariu de Andreea Păduraru, a fost distins cu Premiul publicului în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Belgrad 2007 şi cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional de Teatru din Finlanda.

„Nightlosers” (Hanno Höfer – voce, chitară, muzicuţă, washboard; Grunzo Geza – keyboard; Claudiu „Nasu” Purcarin – tobe; Octavian „Barila” Andreescu – chitară bass; Jimi Lako – vioară, chitară, mandolină, banjo; invitat: Eugen Aloisiu Pandrea – frunză), formaţie înfiinţată în 1994 la Cluj, combină sonorităţile rhythm and blues şi rock’n’roll cu elemente de folclor transilvan românesc, maghiar, rom şi german. Trupa a susţinut concerte şi a participat la show-uri radio şi TV în numeroase ţări: Albania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Marea Britanie, Germania, Grecia, Franţa, Ungaria, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Statele Unite.

Înfiinţată în 1992 la Chişinău, formaţia „Trigon” (Anatol Ştefăneţ – violă; Dorel Burlacu – clape, pian; Alexandru Arcuş – saxofon, flaut, caval, chitară bass, voce; Gari Tverdohleb – tobe, percuţie, xilofon), îmbină spectaculos elemente de folk, etno, jazz, rock şi muzică simfonică. Grupul a realizat turnee în Spania, Rusia, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Norvegia, Olanda, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Noua Zeelandă, Elveţia, Letonia, Japonia, Turcia, ş.a. „Muzica purtând marca „Trigon” dispune de acea rarisimă capacitate de a-i cuceri şi emoţiona până şi pe auditorii cei mai puţin acomodaţi cu paradoxalele rigori ale libertăţii jazzistice“, a spus Virgil Mihaiu.

„Nightlosers” şi spectacolul „Flirt” fac parte din programul serii de joi, 29 iulie 2010, iar vineri, 30 iulie 2010, li se va alătura formaţia „Trigon” (Rep. Moldova).

Număr de vizualizări :1207


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro