Participare românească la „Rencontres Internationales“ Berlin

iun. 29th, 2010 | By | Category: Eveniment

În perioada 29 iunie – 4 iulie 2010, la Berlin se desfăşoară o nouă ediţie a festivalului de film experimental şi artă contemporană „Rencontres Internationales“. Cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) Berlin, la festival vor participa, din România, artista Aurelia Mihai şi Oana Tănase, reprezentantă a Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC). Astăzi, 30 iunie 2010, va fi prezentat scurtmetrajul „Cinematograful roşu“ al Aureliei Mihai, iar Oana Tănase va participa la dezbaterile organizate în cadrul festivalului.

Seria „Rencontres Internationales” se desfăşoară încă din anul 1997 la Berlin, Paris şi Madrid, fiind vorba despre un proiect interdisciplinar care pune accentul pe film şi pe evenimentele multimedia. Obiectivele festivalului sunt acelea de a face cunoscute pe plan internaţional lucrările artiştilor contemporani, de a sprijini colaborările interculturale şi de a facilita schimburile de experienţă dintre artişti, regizori, specialişti. În acest an, etapa de la Madrid a festivalului s-a desfăşurat în luna aprilie. În iunie-iulie vor avea loc manifestrările de la Berlin, într-una dintre cele mai prestigioase locaţii culturale din oraş: Haus der Kulturen der Welt („Casa Culturilor Lumii”). La Paris, „Rencontres Internationales” se va desfăşura în noiembrie-decembrie.

În cadrul festivalului de la Berlin, vor fi prezentate peste 150 de lucrări din aproximativ 50 de ţări, selectate dintr-un total de 5500 de lucrări propuse.

Număr de vizualizări :1335


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro