“Totul, dar absolut totul” (titlu provizoriu) de Ioana Bogdan

mai 9th, 2010 | By | Category: Carte in lucru

Ioana Bogdan nu scrie proză de ieri, de azi. Nici nu a trecut brusc de la poezie, la proză. Este un gen literar pe care-l tatonează de multă vreme şi l-a aşteptat, îmbogăţindu-se între timp şi cu experienţa de viaţă necesară. Acum ne dezvăluie câte puţin din acest roman încă în formă de manuscris.

“În „Totul, dar absolut totul” (titlu provizoriu) o tipă pe care am numit-o un fel de Mîşkin feminin vede viaţa ca pe o bucată roşie de pepene din care muşcă pentru prima oară. Se miră şi se tot miră. Ba de gust, ba de culoare. În fond, nu e decât un amărât de pepene. Dar pentru ea, descoperirea asta în sine, a pepenului, e importantă. Povestea – o femeie care trece prin experienţe tipice femeii moderne – e mai mult sau mai puţin incitantă. Semnificativă e atitudinea ei în faţa vieţii. Cum se raportează ea la valori care nu mai aparţin de mult societăţii moderne – demnitate, corectitudine, răbdare, travaliu, respect, dragoste – şi, raportându-se la ele, evident că eşuează. Dar ea nu ia eşecul ca pe un eşec. Are suficiente arme (crede ea, de fapt, n-are nimic, în noua societate totul s-a devalorizat) să lupte: umorul luat drept prostie, naivitate de ceilalţi etc. Şi pentru această naivitate, singur, Dumnezeu o răsplăteşte. Nu cu marele loz la 6 din 49 , nici cu Brad Pitt. Cu speranţă şi iubire. Adică totul.”

Ioana Bogdan s-a născut în 1975. În prezent este redactor al revistei „Adevărul literar şi artistic” şi colaborator al revistelor “Luceafărul” şi “Literatorul”. A publicat volumele: “Poezii”, Editura Ararat, 2004, este prezentă în antologia de poezie „Ultima generaţie, primul val”, Editura Muzeul Literaturii Române, 2005, volumul de poeme „Anumite femei”, Cartea Românească, 2007 (Premiul USR la Concursul de manuscrise), prezentă în antologia de proză “Proză.ro”, Editura Paralela 45, 2007, volumul de poezie “Poeme înainte şi după Claudiu”, Editura Brumar, 2009. Romanul “Totul,dar absolut totul” (titlu provizoriu) este în curs de apariţie.

Număr de vizualizări :3361


2 Comments to ““Totul, dar absolut totul” (titlu provizoriu) de Ioana Bogdan”

  1. nickbelane spune:

    un titlu foarte interesant, si o prezentare pe masura…pai, asteptam romanul…

  2. Nicky spune:

    Hm, putin cam naiv. Viata (?) asemanatoare unui pepene… Sa te miri de gust si de culoare, mai merge, dar cu samburii cum ramane ? „Povestea – o femeie care trece prin experienţe tipice femeii moderne – e mai mult sau mai puţin incitantă.” ce sa inteleg eu de aici ? „Mai mult sau mai putin incitanta” ? Asocierea femeie – pepene, poate as intelege-o. Ideea este una destul de grea: atitudinea unei femei moderne in fata vietii cotidiene; esecurile care… Trebuie sa fie ceva deosebit, cu „chestii” de psihologie si comunicare. Poti sa cazi cu usurinta in tipare de gandire si tot felul de „bla-bla-uri” . In fine, sunt cam somnoros la ora asta si nu reusesc sa imi exprim cooerent ideiile, dar este un subiect greu si iti trebuie ceva curaj / experienta de viata ca sa scrii despre. Atentie, muza si succes !!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro