spot_img

“Romantismul german” de Ricarda Huch

La Editura Humanitas a apărut volumul “Romantismul german” de Ricarda Huch, în traducerea Vioricăi Niscov. Ricarda Huch este cea mai însemnată prozatoare germană de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

„Cineva a spus cândva despre operele lui Tieck că ele nu ar trebui judecate separat, ci laolaltă, ca un întreg, la fel cum procedăm, de pildă, în faţa unei catedrale gotice. Acelaşi lucru s-ar putea afirma despre întregul curent romantic. Căci acesta devine o apariţie maiestuoasă abia atunci când ţinem seama de întrepătrunderea şi influenţa reciprocă a tuturor ideilor sale alcătuitoare, de felul în care ele se luminează, se întăresc, se amplifică una pe cealaltă, în aşa fel, încât, dacă fiecare idee în parte poate părea arbitrară şi informă, ea este însufleţită, în interiorul întregului din care face parte şi pe locul pe care îl ocupă, de o viaţă plină de strălucire şi adevăr.” (Ricarda Huch)

„Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă Ricarda Huch a scris o carte care corespunde mai degrabă situaţiei intelectuale din Germania de azi decât celei din 1899. Ea anticipează un tip de scriere cu care publicul nostru s-a familiarizat doar de curând, după ce aventurile timpului l-au făcut să-i simtă necesitatea, iar dacă ar apărea azi ar fi negreşit la fel de discutată şi de dorită ca operele lui Keyserling, Spengler, Gundolf şi Bertram. Mă refer la cartea ei despre romantismul german, în două volume, care s-a ridicat la nivelul obiectului său, vreau să spun: a atins tot ce-a fost vreodată mai înalt în Germania, ba chiar în lume.” (Thomas Mann, 1924)

Ricarda Huch s-a născut în 1864 într-o familie de negustori din Braunschweig. A urmat, între 1887 şi 1892, studii de istorie, filozofie, filologie şi istorie la Zürich, fiind una dintre primele femei din Europa cu educaţie academică. Şi-a luat doctoratul în filozofie cu o lucrare de istorie elveţiană. A lucrat ca profesor de liceu şi ca asistent la Biblioteca Naţională din Zürich, a trăit o vreme la Trieste, apoi, ca scriitor profesionist, la München, Berlin, Viena, Heidelberg, Jena. Distinsă cu premiul Goethe (1931) şi premiul Wilhelm Raabe (1944). În perioada nazistă a preferat expatrierii „emigraţia internă”; în 1933 a demisionat din Academia prusiană (fusese prima femeie admisă cu trei ani în urmă), în semn de protest faţă de noile stări de lucruri din Germania. A murit în 1947. Spirit nobil, independent, justiţiar, cu o vie conştiinţă a libertăţii şi demnităţii umane, atrasă predilect de personalităţi, epoci şi evenimente istorice frământate, răsturnătoare de valori (Risorgimento, Războiul de Treizeci de Ani, Reforma lui Luther, romantismul, Revoluţia de la 1848). A scris poezie lirică, nuvele, romane, eseuri, memorii, biografii, studii istorice. A publicat printre altele: Gedichte (1891), Erinnerungen von Ludolf Ursleu dem Jüngere (1893), Die deutsche Romantik (1899-1902); Aus der Triumphgasse, 1902; Seifenblasen, 1905; Geschichte von Garibaldi (1906-1907); Das Leben des Grafen Federigo Confalonieri (1910), Der grosse Krieg in Deutschland (1912-1914), Gottfried Keller (1914), Wallenstein (1915), Luthers Glaube (1916), Der Fall Deruga (1917), Alte und neue Götter (1930), Deutsche Geschichte, 1934-1937 (1947), Frühling in der Schweiz (1938), Weisse Nächte (1943).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508