spot_img

Muzeul Bucureștiului la Art Safari: „Theodor Aman. Primul artist român modern”

Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze expoziția „Theodor Aman. Primul artist român modern”, care va fi deschisă începând cu data de 12 mai 2022 în cadrul Art Safari, la Palatul Dacia-România, viitorul sediu al Pinacotecii București, pe strada Lipscani, nr. 18-20. Grație conceptului original și scenografiei sale contemporane, parcurgând expoziția dedicată lui Theodor Aman – organizată de Muzeul Municipiului București, produsă de Art Safari și curatoriată de dr. Elena Olariu, director adjunct Secția Artă a MMB – vizitatorii se vor putea bucura de cele peste 100 de lucrări alese special pentru această expunere muzeală. Publicul este invitat să admire unele dintre tablourile consacrate ale lui Aman, dar și surprizele oferite cu ajutorul a 16 muzee și instituții de cultură din toată țara precum și de colecționari privați: lucrări rar expuse în spațiul public, special aduse la Art Safari 2022. Iar Muzeul Municipiului București a pregătit opere atât din patrimoniul Pinacotecii București, cât și din cel al Muzeului Theodor Aman.

„Pavilionul Muzeal îi este dedicat lui Theodor Aman, marele maestru al picturii românești, întemeietor al Școlii de Belle-Arte de la noi. Expoziția curatoriată de Elena Olariu dorește să readucă în atenția publicului tânăr grandioasa personalitate a celui care a contribuit decisiv la modernizarea și occidentalizarea artei românești, dar și a societății autohtone în ansamblul ei. Expoziția Aman, precum și întreaga activitate a Pavilionului Muzeal sunt realizate în parteneriat cu Muzeul Municipiului București”, a declarat Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.

 

„Theodor Aman a reușit să reflecte, într-un mod extrem de amănunțit, stilul de viață al elitei sociale și culturale bucureștene, prin scenele de gen cu instantanee din propria casă sau din locurile pe care le-a vizitat. Aman își construise o imagine de aristocrat autohton, având și o alură de artist apusean, fiind inițiatorul primelor expoziții și galerii de artă din România. Scenele sale de gen sunt cele mai valoroase instantanee din întreaga artă românescă, care surprind viața cotidiană a elitei bucureștene (…) Artistul a manifestat o grijă impresionantă față de amănunte, redând pe un spațiu mic foarte multe detalii. În acest context, opera lui Theodor Aman devine esențială pentru istoria socială românească a secolului al XIX-lea, care poate să fie perfect reconstituită prin imaginile din picturile, desenele, acuarelele sau gravurile sale”, a afirmat dr. Elena Olariu, curatorul expoziției.

 

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai – 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului. În toamnă, Art Safari va reveni cu un nou sezon expozițional de trei luni. Este pentru prima dată în istoria evenimentului când același spațiu este folosit doi ani la rând, în baza unui parteneriat semnat între Muzeul Municipiului București și Art Safari. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate pe https://tickets.artsafari.ro/e.

 

*****

 

Muzeul Municipiului București are în componența sa 12 muzee și case memoriale. MMB s-a afirmat ca fiind un centru informațional, cultural și educațional, centru activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale bucureștene, precum și pentru mediul academic și științific. Din structura Muzeului Municipiului București pot fi vizitate în prezent: Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul George Severeanu, Muzeul Victor Babeş, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei.

 

Art Safari este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București și UNESCO România și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. Alături de expoziţiile curatoriate, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi. Partenerul oficial Art Safari este BCR. Art Safari este un eveniment cultural unic în România ca structură, concept și amploare. Art Safari a înregistrat 231.000 de vizitatori în cele 8 ediții de până acum.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508