„furnicile uriașe“, de Ioan Suciu

aug. 13th, 2020 | By | Category: Carte in lucru

La Editura Tracus Arte va apărea volumul de povestiri furnicile uriașe, de Ioan Suciu.

– Vino mai aproape! îmi zise el.

Printr-un fel de fereastră în zid am zărit interiorul unei

încăperi, un fel de acvariu uriaș, în care mișunau – nu-mi venea

să-mi cred ochilor – furnici de mărimea unor câini. Văzându-mă

așa tulburat, profesorul râse iar și mai enervant.

– Să trecem dincolo, zise el, făcându-mi ușor vânt printr-o

ușă și m-am trezit pe un tobogan, alunecând în întuneric pe o

pantă foarte înclinată. Amețisem, eram complet dezorientat și nu

știu exact cum s-au petrecut faptele, cert este că în câteva minute

mă aflam pe spatele unei furnici din acelea imense, ca un călăreț

pe un cal nărăvaș. Eram pe un tăpșan înverzit, destul de plat, dar

aflat la mare altitudine. Insecta de sub mine a început să se miște

și am înțeles în acel moment ce simt concurenții la întrecerile de

rodeo; aveam la mine o toporișcă din acele folosite de alpiniști și

am utilizat-o pentru a face o spărtură, în chitina groasă a insectei,

în care să-mi pot fixa mâinile; furnica păru să nu simtă nimic, așa

cum ai face o injecție în spinarea unui elefant. Mă țineam bine,

cu ambele mâini de acea fantă, și am constatat că insecta o luase

în sus pe munte, până pe crestele cele mai înalte; peretele era

aproape vertical și nu exista vehicul inventat de om care să poată

să efectueze o asemenea escaladare; mi-era frică să mă uit în jos,

doar o singură clipă mi-a scăpat privirea și m-am simțit ca și cum

m-aș fi aflat pe aripa unui avion care zbura aproape de vârful

stâncos al muntelui. Ioan Suciu

 

Ioan Suciu (n. 1948, în Sibiu) a absolvit Academia de Studii Economice, în 1971. A debutat cu volumul de povestiri Vânătoare de roboți (1982). Au urmat: Trei sute de trepte, roman (2011), Candelabrul galben, povestiri (2012), Omul de fier, povestiri (2014), Instituția, roman, (2015), Femeia de porțelan (2016), Momâia, nuvele (2017), Năucul, roman (2018), Omul de sticlă, povestiri (2019).

 

Vizitați website-ul pentru a descoperi următoarele apariții editoriale: https://edituratracusarte.ro/2020/08/13/furnicile-uriase-de-ioan-suciu/

 

Număr de vizualizări :179


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro