Expoziția ”Culoarea aerului”, la MNȚR

iun. 29th, 2020 | By | Category: Postcard

În perioada 1 – 15 iulie 2020, Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește în Sala Acvariu, expoziția colectivă Culoarea aerului, ce reunește lucrările de pictură ale artiștilor Bogdana Contraș, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Eugen Iovan și sculpturile invitatului lor, reputatul artist Aurel Contraș. Curatorul expoziției este criticul de artă Mădălina Mirea. Vernisajul va avea loc miercuri, 1 iulie, ora 18. Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10-18.

Cinci artiști plastici ne invită la primul vernisaj din restul vieții noastre, atât de atlfel și totuși atât de asemănătoare cu ce am trăit până acum. Culoarea aerului este un demers liniștitor și recuperator, în proporții egale, de care aveam o uriașă nevoie.

Simezele generoase ale Sălii Acvariu, de la Muzeul Național al Țăranului Român adună, în luna iulie a acestui an – pe care îl vom ține minte cu toții – cinci destine artistice individuale din generații diferite, pe care le leagă gestul ferm, curajos, expresia calmă și rafinată și un caracter narativ implicit, pe care fiecare îl privilegiază în lucrările sale.

 

Cornelia Gherlan ne propune structuri îndrăznețe, volume care își cer imperios dreptul la viață, amintind de sinele nostru tensionat, dedublat, modelat din contraste cromatice fără cusur.

Eugen Iovan mână privitorul la ape adânci, pe malul cărora șezum și plânsăm, într-o suprapunere de tușe deopotrivă subtile și nervoase, creând o atmosferă de indicibilă grație.

Bogdana Contraș inserează, curajos, elemente grafice insolite, în compoziții limpezi, în care volumele ferme sunt concurate de fragile elemente vegetale, picurând liniște în sufletul nostru însetat de bine, adevăr și frumos.

Adriana Vasile descrie pe pânză singurătatea noastră, cea de toate zilele și ne ia părtași la neliniștea ei, creată prin elementele grafice cu o acută prezență, revizitând trecutul, privind spre un viitor incert.

Aurel Contraș, cu obiectele sale aproape sacre, conferă întregului un aer înalt, cvasi-mistic, vibrant, precum culoarea aerului însuși, în pragul eruperii unui vulcan.

Cinci oameni simpli și vii, cu infinite neliniști și căutări, ne extrag, pentru câteva clipe, din liniștea ce s-a așternut în jur, mai înfricoșătoare decât agitația infinită, care o preceda. Faceți-vă acest dar și zăboviți în Acvariu, de dragul sutelor de ani pe care i-am petrecut, cu toții, în preajma operelor de artă. Vă garantez că nu veți regreta.

 

Mădălina Mirea,

iulie, 2020

 

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Itsy Bitsy, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

 

Număr de vizualizări :101


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro