#eustauacasa: un documentar online din și în vremea Coronavirusului

mai 9th, 2020 | By | Category: Postcard

Regizat de Oxana Șelari, documentarul #eustauacasa prezintă, în premieră, câteva tehnici de izolare pe care le practică astronauții în cosmos și sfaturile date de Dumitru Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român. De asemenea, sunt prezentate opiniile unor reputați specialiști: Filippo Ongaro – medic al astronauților, Giulia Schena –  psihoterapeut relaţional, Leonardo Mendolicchio – psihiatru, psihanalist și psihoterapeut, Luca Dalla Valle – Health & Performance Coach, Tiziana Stallone – biolog și nutriționist. Afișul documentarului este realizat de artistul vizual Mihai Zgondoiu. O producție Xiusha Production. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului.

Oxana Șelari este jurnalist, regizor, mamă și soție cu domiciliul în Milano, Italia. Situațiile de viață, de familie și de cuplu pe care le-a trăit și pe care le-a experimentat în zilele de carantină au îndemnat-o să realizeze un documentar  timp de 30 de zile, în care a pus în prim-plan gestionarea familiei și toate dificultățile întâmpinate în timpul stării de urgență.

Supraviețuirea în contextul Covid-19 și izolarea în propria casă pot înspăimânta, deprima și stresa. În aceste condiții, gestionarea familiei și munca la domiciliu (smart working și telemuncă) pot fi dificile prin activarea emoțiilor negative și pierderea autocontrolului.

În mare parte, izolarea actuală este considerată exagerată, drastică și insuportabilă. Puțini acceptă importanța și colaborarea pentru un sens civic și ecologic mai bun, mai ales când este vorba de protejarea sănătății colective, nu numai naționale, dar, din păcate, și internaționale.

Deși activitatea astronauților în misiunile spațiale este mult mai diversă, mai dificilă și necesită o pregătire extraordinară, prin izolarea la domiciliu pot fi reproduse tehnici profesioniste specifice domeniului astronautic, iar societatea civilă ar putea replica tehnicile profesioniste ale astronauților, cu atât mai mult cu cât astronauții sunt cea mai pregătită categorie profesională pentru astfel de scenarii limită.

Documentarul are rolul de a accentua problemele cu care se confruntă omenirea aflată în izolare, de a identifica modele și tehnici de prevențieevaluare și adaptare.

Marea contribuție la acest îndemn civic este sfatul experților: Dumitru Dorin Prunariu –cosmonaut, Filippo Ongaro – medic al astronauților, Giulia Schena –  psihoterapeut relaţional, Leonardo Mendolicchio – psihiatru, psihanalist și psihoterapeut, Luca Dalla Valle – Health & Performance Coach, Tiziana Stallone – biolog și nutriționist.

“Am intrat în criză odată cu pandemia, gândurile mele erau către știrile continue de la televizor, până când fratele meu m-a încurajat să caut soluții problemelor mele. De aici a pornit și realizarea acestui documentar, care a ocupat imediat o bună parte a creierului meu, m-a ajutat să văd lumina de la capătul tunelului și, mai presus de toate, mi-a permis să sper și să visez, din nou!”, a declarat regizoarea Oxana Șelari.

 

Documentarul a fost filmat în totalitate în casă, cu echipamentele disponibile la acel moment. Interviurile au fost realizate prin Skype. Limba originală este italiana, cu subtitrări în engleză, română și rusă.

Proiectul este oferit cu titlu gratuit, non comercial și no budget, distribuit pe web și rețelele de socializare. Mulțumiri experților care au participat la acest proiect pro bono.

O producție Xiusha Production.
AgențiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului.

Documentarul este disponibil pe Youtube la link-ul:

https://youtu.be/TUSkTTuHm9Y  (cu subtitrări active în română și engleză)

 

Distribuit și pe:

www.xiushaproduction.com Facebook: https://www.facebook.com/XiushaProduction

Instagram: https://www.instagram.com/oxanashelari

Twitter: https://twitter.com/OxanaSelari

Linkedin: https://www.linkedin.com/in/oxanaselari/

 

Pentru mai multe informații:
Alexandru Șelari
alexandruselari@yahoo.com

Oxana Șelari este jurnalist, producător și regizor, originară din Republica Moldova, cu studiile urmate la Iași, București și Milano, absolvind facultatea de jurnalism și specializată în televiziune, cinematografie și new media.

 

 

Număr de vizualizări :403


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro