Teatrul de Comedie lansează înscrierile pentru concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri

ian. 22nd, 2020 | By | Category: Postcard

Primăria Municipiului București organizează, prin Teatrul de Comedie, cea dea XI-a ediţie a concursului COMEDIA ŢINE LA TINEri, proiect care se adresează tinerilor regizori sub 35 de ani. Inițiat în anul 2005, proiectul  promovează şi susţine tinerii regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist. Rezultatele acestui demers sunt concretizate de prezenţa tot mai activă pe scenele româneşti a câştigătorilor ediţiilor precedente: Vlad Cristache, Alexandru Mâzgăreanu sau Eugen Gyemant. De asemenea, edițiile anterioare au adus pe scena Teatrului de Comedie abordări teatrale inedite prin spectacolele semnate de tinerii regizori Dorin Boca, Irina Crăiță-Mândră, Florin Liță sau Marina Diana Hanganu. Aceste producții sunt garanția unui parcurs ascendent al artei regizorale din România.

Pentru propuneri, sunt necesare următoarele informații, care trebuie trimise în trei exemplare, în format fizic, la sediul Teatrului (str. Sf. Dumitru, nr. 2, sector 3, București) și electronic, la adresa de e-mail: magda_coroiu@comedie.ro, până duminică, 15 martie 2020:

– un text de comedie/satiră românească sau universală, putând fi și o adaptare sau o dramatizare după un text în proză (textul ales nu trebuie să conțină limbaj licențios);

– conceptul regizoral;

– schițe decor și costume;

– propunerea distribuției;

– CV-ul regizorului;

– o înregistrare video cu un spectacol / examen realizat anterior (integral sau fragment).

Proiectul va fi conceput pentru Sala Nouă a Teatrului de Comedie (datele tehnice ale spațiului scenic pot fi solicitate la adresa magda_coroiu@comedie.ro), iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, festCO 2020. Proiectul premiat va intra în producţie la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, devenind parte din repertoriul acestuia.

*

 

Proiect organizat de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

Număr de vizualizări :280


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro