„Gon, puiul de vulpe”, o capodoperă a literaturii japoneze pentru copii

dec. 1st, 2019 | By | Category: Agenda de carte

Editura Cartea Copiilor lansează „Gon, puiul de vulpe”, o carte semnată de scriitorul clasic japonez Niimi Nankichi şi ilustrată de Kuroi Ken. Niimi Nankichi a fost unul dintre cei mai importanți autori japonezi de literatură pentru copii, recunoscut drept Hans Christian Andersen al Japoniei. Abilitatea sa literară era remarcabilă încă de la o vârstă fragedă, astfel că, la 18 ani, scrie „Gon, puiul de vulpe”, inspirându-se dintr-o întâmplare de demult pe care a auzit-o în satul în care a crescut. Începând cu anul 1956, această poveste este inclusă în manualele de limbă și literatură japoneză pentru școala primară.

Gon este un pui de vulpe orfan căruia îi place să facă tot felul de boacăne. Pentru el, un țăran care pescuiește la râu este doar un prilej de joacă, așa că îi fură peștii. Gon află mai târziu că acesta îi pescuise pentru mama lui bolnavă. Peste câteva zile, mama lui Hyōjū se stinge, iar Gon, cuprins de remușcări, caută să-și repare greșeala și să-l ajute pe Hyōjū, acum singur și el.

Povestea lui Gon, puiul de vulpe orfan, dă naștere unor emoții intense în sufletul copiilor, dar și unor întrebări esențiale despre viață. Cât de bine îi înțelegem pe ceilalți? Cât de bine ne înțeleg ceilalți pe noi? Putem greși fără să vrem? Ne putem repara întotdeauna greșelile? Ce înseamnă să fii bun?

 

 

 

 

 

 

 

Niimi Nankichi (1913–1943) s-a născut în orașul Handa, prefectura Aichi, din mijlocul arhipelagului japonez. A scris povești și povestiri, poezii, cântece și piese de teatru, cele mai multe fiind publicate după moartea lui prematură, la doar 29 de ani. Povestea „Gon, puiul de vulpe” a marcat debutul său şi a fost publicată în revista de literatură pentru copii Akai Tori (Pasărea roșie) în anul 1932.

Kuroi Ken (n. 1947) este un ilustrator japonez contemporan, recunoscut pentru delicateţea, blândeţea şi tonul cald al ilustraţiilor sale. Ken şi-a început cariera în 1976, lucrând la peste 150 de cărţi ilustrate şi colecţii de ilustraţii.

 

Cartea „Gon, puiul de vulpe” este recomandată copiilor între 3 şi 9 ani şi este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro). La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Doi fraţi şi un oraş”, de Chris Smith, cu ilustrații de Aurélia Fronty.

 

Despre editura Cartea Copiilor

 

Cartea Copiilor, prezentă de 12 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Julia Donaldson, Dick Bruna, Richard Scarry, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Elsa Beskow, Peter Sís și mulți alții. De altfel, Cartea Copiilor îşi propune să traducă cât mai multe titluri din literaturi mai puţin cunoscute copiilor de la noi, cum ar fi cea suedeză, finlandeză sau japoneză.

 

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

 

 

 

 

Număr de vizualizări :125


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro