Concertmaestrul Filarmonicii din Viena revine la București. Recital excepțional la Ateneul Român

iun. 5th, 2019 | By | Category: Eveniment

Volkhard Steude, concertmaestrul Filarmonicii din Viena, și pianista Cătălina Butcaru revin la București, pe scena Ateneului Român, cu un recital cu sonate de Mozart, Schumann și Grieg, ce va avea loc pe 12 iunie 2019, de la ora 19.00. Este o nouă secvență a unui program mai amplu, desfășurat pe o perioadă de cinci ani, intitulat Vienna Meets Romania, care facilitează contactul direct al muzicienilor români sau al studenților și elevilor din instituțiile de profil, cu membri ai Filarmonicii din Viena, prin masterclass-uri, sesiuni de lucru comune, concerte și recitaluri. Evenimentul are sub patronajul Excelenței Sale, Doamna Ambasador al  Austriei, Isabel Rauscher. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Programul recitalului este unul care va prilejui melomanilor și reîntâlnirea cu lucrări mai puțin abordate:

‘’În primul rând, ne gândim la piese din repertoriul pentru vioară și pian pe care am dori să le  redescoperim împreună.  Fiecare dintre noi are cel puțin o preferință, urmărim apoi un  filon dramaturgic și un echilibru al lucrărilor și în mod democratic se conturează un program’’.(Volkhard Steude)

Cei doi au ales: Sonata pentru vioară și pian, nr 27, în Sol major, KV 379 de Mozart care este una din cele mai frumoase și originale sonate pentru aceste instrumente. Sonata pentru vioară și pian, nr 2, în Sol major, op.13 de Grieg, mai rar audiată, este  considerată „cea mai norvegiană” dintre cele trei sonate ale compozitorului. Apoi va fi o lucrare amplă, de dimensiuni aproape simfonice, de mare virtuozitate, profunzime emoțională: Sonata pentru vioară și pian, nr.2, in Re minor, op 121, de Schumann, iar programul se va încheia cu suita ‘’Mult zgomot pentru nimic’’, op 11, de Korngold.

 Volkhard Steude, care din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena, cântă pe o vioară Antonius Stradivarius, care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei.

„Întâlnirile muzicale cu Volkhard Steude sunt întotdeauna un prilej de profundă satisfacție muzicală. Este un artist care comunică spontan și care are capacitatea de a atinge sufletele. Mă fascinează, pe de o parte, modul său uman, direct, de adresare muzicală, iar pe de altă aparte, am sentimentul de a fi puternic ancorată în tradiții muzicale valide. Ne simțim aproape în dorința de a oferi muzică, fără a ne preocupa prea mult de propria persoană, având simpla plăcere de a ne dărui acestei arte.’’ (Cătălina Butcaru)

Volkhard Steude, un împătimit al muzicii de cameră, cântă pe o vioară Stradivarius  din 1714 (ex Smith-Querson), care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei. Din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena. Ca solist, împreună cu Filarmonica din Viena, a susţinut concerte sub bagheta unor dirijori renumiţi ca Giuseppe Sinopoli, Daniel Barenboim şi Tugan Sokhiev. Turneele sale în Europa și Japonia, dar și impresionanta discografie, conturează cariera unui mare muzician care se prezintă acum și publicului din România.

Cătălina Butcaru, pianista născută la Constanța și stabilită la Viena, a fost admisă la Conservatorul din capitala Austriei la numai 16 ani, de unde a obținut diploma de solist. In 2006 a debutat cu succes ca solistă în Londra și doi ani mai târziu a lansat compact-discul de debut solo, imprimat la Wigmore Hall, din capitala britanică. Albumul, care conține lucrări de A. Berg, M. Ravel si R. Schumann, a fost primit cu entuziasm de critica internațională și prezentat în întregime de Radiodifuziunea Austriacă. Cu această ocazie, renumitul critic muzical D.C.F. Wright a scris in cronica sa: „…This is a must have disc. It is the best piano playing I have heard for many years… ”. Susţine concerte, printre altele, în seria de concerte „Musica Juventutis” găzduită de Konzerthaus din Viena, pe scena Radiodifuziunii din Viena, sala Muth din Viena, sala Filarmonicii din Luxemburg, la Ateneul Român, la Sala Radio din Bucureşti, sala Ehrbar din Viena, sala Esterházy in Eisenstadt, Centrul Liszt din Raiding (Austria), sala „Martinu” (Praga), etc.

 

Organizator: Filarmonica George Enescu din București

 

Cu sprijinul: Societății Austro-Române, a Forumului Cultural Austriac.

 

Sponsori: Societatea B3Globalcon Europe, Salesianer Miettex, Liga Femeilor Constanța.

 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Observator Cultural, DEBIZZ Magazine, Clasic Radio, Revista 22, EpochTimes, agentiadecarte.ro, România Pozitivă

 

 

Număr de vizualizări :84


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro