„Colocviul Național Ion D. Sîrbu”: Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989)

iun. 21st, 2019 | By | Category: Postcard

Timp de două zile, 27-28 iunie 2019, Craiova, alături de prieteni din întreaga țară, îl sărbătorește la centenar pe Ion D. Sîrbu, una dintre cele mai luminoase și în același timp tragice figuri ale acestei zone, în care a trăit, a visat, a disperat și pe care a zugrăvit-o în cernelurile tari ale prozei și pamfletului cu un talent care trece dincolo de purul resentiment. Numai ignarii nu pot înțelege forța spirituală a acestui creator care a lăsat o amprentă indenegabilă asupra locului unde și-a dus viața. Cărțile sale, dar și viața sa plină de tribulații și restricții vor fi subiect de reflecție în cadrul evenimentelor ce vor avea loc în câteva locuri care i-au fost apropiate marelui scriitor și moralist. Conferințe, prelegeri, expoziții de carte și de afișe, un spectacol – iată la ce sunt invitați craiovenii să participe în aceste două zile în care spiritul lui Ion D. Sîrbu va fi celebrat de personalitați culturale invitate la Craiova. Invitatul special al Teatrului Național este domnul Mihai Șora, alături de soția sa, doamna Luiza Șora.

*

Centenarul scriitorului este celebrat de Naționalul craiovean, în colaborare cu Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj. În perioada 27-28 iunie are loc „Colocviul Național Ion D. Sîrbu” cu tema Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989), în organizarea Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România.

Prima zi a colocviului, al cărei invitat special este doamna Elisabeta Sîrbu, soția scriitorului, se desfășoară la Teatrul Național „Marin Sorescu”, urmând ca a doua zi conferințele să continuie la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”. Printre participanți se numără scriitori, critici literari, oameni de cultură, de teatru din întreaga țară: Ioan Lascu, Emil Boroghină, Nicolae Oprea, Antonio Patraș, Daniel Cristea-Enache, Ionel Bușe, Ion Munteanu, Luigi Bambulea, Nicolae Coande, Mihai Barbu, Lucian Dindirică, Cornel Ungureanu, Sorin Lavric, Răzvan Voncu, Florea Firan, Adrian Dinu Rachieru, Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican, Horia Dulvac, Ion Dur, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir.

*

Un camion negru. Un bărbat prins în farurile istoriei. Candid. Olimpia – o femeie care înțelege totul și vrea să-l salveze. Dar este oare salvarea posibilă în secolul XX, cel al tuturor atrocităților posibile? Poți trăi printre bufoni și turnători cu aerul prințului înșelat de aparențele lumii în care ai căzut? Lumea Isarlâkului… unde totul este posibil și nimic nu are consistență. Un spectacol în care „Adio” poate însemna și o promisiune: nu vei fi uitat niciodată.

Teatrul Național „Marin Sorescu” sărbătorește în 2019 Centenarul Ion Dezideriu Sîrbu, în onoarea unuia dintre cei mai importanți scriitori români din secolul al XX-lea. Instituția noastră îl omagiază pe intelectualul și scriitorul unic Ion D. Sîrbu, punând în scenă spectacolul Adio, Europa!, dramatizare de Nicolae Coande după romanul cu același nume, în regia și adaptarea scenică ale lui Bogdan-Cristian Drăgan.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Angel Rababoc, Anca Dinu, Constantin Cicort, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu, Petronela Zurba. Spectacolul va avea loc pe 27 iunie, ora 22, 30, la sala care poartă numele autorului. La oo, 01 cei ce îl vor însoți pe Ion D. Sîrbu în această renaștere prin artă îi vom spune La mulți ani unui scriitor care a murit și a înviat de mai multe ori decât poate suporta un om, fie și excepțional cum a fost Gary Sîrbu

*

 

Ion D. Sîrbu

 

Născut pe 28 iunie 1919 în colonia multietnică de la Petrila, fiu al unui miner român de prin părțile Bradului și al unei casnice venită în Banat din Boemia, Ion Dezideriu Sîrbu a avut o viață zbuciumată, după o copilărie fericită petrecută într-o casă „proletară” de pe strada Zorilor, nr. 6. A fost prizonier în lagăr în cel de-al Doilea Război Mondial, deținut politic în perioada comunistă, relegat în Craiova/Isarlâk, unde a scris totuși cele mai valoroase cărți ale sale. Absolvent al Facultății de Litere și Filozofie de la Universitatea din Cluj, finalizată cu o teză de doctorat al cărei îndrumător era Lucian Blaga, viitorul scriitor a fost membru al faimosului Cerc Literar de la Sibiu, apărător al ideilor de stânga, trimis frecvent pe front, pentru ca în 1957, pe când lucra la revista „Teatrul”, să fie arestat pentru „omisiune de denunţ“. A fost judecat şi condamnat la un an închisoare. În 1958, după ispăşirea pedepsei, la Jilava, va fi din nou arestat pentru delictul de „uneltire contra ordinei sociale“, fiind condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională, cu suspendarea drepturilor. Încarcerat la Gherla, până în 1960, se va afla, pe rând, până la sfârşitul detenţiei, în lagărele de muncă de la Stoeneşti, Strâmba, Grindu. A fost eliberat în 1963, iar din vara anului 1964 a venit la Craiova unde a fost angajat ca secretar literar al Teatrului Național. Aici i s-au jucat 14 spectacole, după piese de teatru scrise în această perioadă, a coordonat „conferințele experimentale”, iar în anul 1973 s-a pensionat pe caz de boală. În zbuciumata lui viață s-a autoconsiderat ironic drept un „Robinson multilateral traumatizat” (Lucian Blaga îl denumea cu umor amar „un atlet al mizeriei”, aluzie la anii săi de front și la revenirile miraculoase în viața civilă). Și-a scris opera într-o Craiovă inclementă adesea, sub supravegherea atentă a Securității și a informatorilor numeroși (de la teatru, radio, universitate, revista Ramuri, ziarul Înainte și… cârciuma Cocoșul de Aur!), dar tot aici a găsit sprijinul câtorva prieteni și, în special, al soției sale, inegalabila doamnă Elisabeta Sîrbu – personajul Olimpia din romanul „Adio, Europa!” A încetat din viață pe 17 septembrie 1989, chiar în ziua în care avea loc premiera spectacolului „Arca Bunei Speranțe”, regia Aureliu Manea, după una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale sale. Schimbarea de sistem politic a fost anticipată de scriitor în jurnalul publicat postum. Romanul său, „Adio, Europa!”, publicat de asemenea postum, a fost considerat, alături de corespondența sa vastă și de jurnal, o revelație a literaturii de sertar scrise în epoca comunistă, unul dintre excepționalele romane-depoziție ale Gulagului. (Nicolae Coande)

 

Programul de desfășurare a Colocviului Național cu tema Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989)

 

27 iunie 2019, orele 10,00, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

 

Cuvânt de  deschidere din partea organizatorilor: Ioan Lascu, președinte, Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Coande, secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova

Emil Boroghină: Ion D. Sîrbu, secretar literar, conferențiar și dramaturg al Teatrului Național Craiova

Mihai Șora, Luiza Șora: documentarul „Sub zidurile Troiei roșii – despre condiția intelectualului în totalitarism”, un omagiu adus lui Ion D. Sîrbu

Nicolae Oprea: Stadiile receptării critice ale operei lui Ion D. Sîrbu

Antonio Patraș: Ion D. Sîrbu, romancier al condiției umane

Daniel Cristea-Enache: Ion D. Sîrbu în jurnal și corespondență

Ionel Bușe: Ion D. Sîrbu și scepticismul ironic

Ion Munteanu: Modernitatea memorialisticii lui Ion D. Sîrbu

Luigi Bambulea: Alegorie și dez-iluzie. Reflecție despre relevanța supraestetică a artei

Nicolae Coande: Nomenclatorul meseriilor dificile în romanul „Adio, Europa!”

Mihai Barbu: Convorbiri cu dl. Gary. Discuții reale consemnate de Securitate și scoase la lumină din dosarele CNSAS

Ioan Lascu: Ion D. Sîrbu anecdoticul

 

28 iunie 2019, orele 10,00, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova

 

Cuvânt de deschidere din partea organizatorilor: Lucian Dindirică, director, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Cornel Ungureanu: Ion D. Sîrbu și cerchiștii din Banat

Sorin Lavric: Ion D. Sîrbu, lupul sarcastic din Craiova

Răzvan Voncu: Ion D. Sîrbu în Isarlîk. Luciditate și inhibiție de protecție

Florea Firan: Ion D. Sîrbu și „Scrisul Românesc”

Adrian Dinu Rachieru: Ion D. Sîrbu, un vizionar?

Laszlo Alexandru: Ion D. Sîrbu – exilul interior

Ovidiu Pecican: Din Clujul filosofic postbelic. Ion D. Sîrbu sau după Lucian Blaga, D.D. Roșca și Liviu Rusu

Horia Dulvac: Ion D. Sîrbu – un „proletar” al culturii și un „sclav” al istoriei

Ion Dur: Ion D. Sîrbu între perfectul simplu și perfectul compus

Vasile Spiridon: Ion D. Sîrbu – o analiză spectrală a Europei occidentale

 

 

CENTENARUL „ION D. SÎRBU”

CRAIOVA, 27-28 IUNIE 2019

 

 

Teatrul Național „Marin Sorescu”, 27 iunie 2019

 

Ora 9,30 (foaier):  Vizitarea expoziției documentare Ion D. Sîrbu, secretar literar, conferențiar și dramaturg

Orele 10,00-13,00 (foaier): Deschiderea și desfășurarea Colocviului Național cu tema Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989) – partea I

Ora 13,30: Masa de prânz

Ora 22,30, sala studio „Ion D. Sîrbu”: Adio, Europa!, dramatizare de Nicolae Coande după romanul cu același nume; adaptare scenică, regie, univers sonor:  Bogdan-Cristian Drăgan

 

 

Biblioteca Județeană  „Alexandru și Aristia Aman”, 27 iunie 2019

 

Ora 16,30: Vizitarea expoziției de periodice și cărți din și despre opera lui Ion D. Sîrbu

Ora 17,00: Cărți în dezbatere

În deschidere Mihai Zamfir: prelegere cu tema Ion D. Sîrbu –  singularitatea unui destin

Toma Grigorie: Eseuri subsidiare la „Adio, Europa!” de Ion D. Sîrbu (Editura „Cartea Românească”, 1999)

Ioan Lascu: Un aisberg deasupra mării. Eseu despre opera postumă a lui Ion D. Sîrbu (Editura „Ramuri”, 1999; Editura „Universitaria”, 2009) & Ion D. Sîrbu așa cum a fost (Editura „Ramuri”, 2014)

Lansare de carte: Nicolae Oprea: Revanșa postumă, Editura „Bibliotheca”, Târgoviște, 2016).

Lecturi în limbile română și franceză din Jurnalul unui jurnalist fără jurnal susținute de un grup de studenți de la Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, specializarea traducere și interpretare. Coordonator: prof. univ. dr. Anda Rădulescu

 

Ora 20,00: Masa de seară

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și    Aristia Aman”, 28 iunie 2019

Ora 10,00: Colocviul Național cu tema Locul și importanța operei lui Ion D. Sîrbu în literatura română postbelică (1945-1989) – partea a II-a.

Ora 13,00: Închiderea lucrărilor. Postludiu muzical – Mircea Suchici (recital violoncel)

Ora13,30: Masa festivă.

 

 

AFIȘ

 

27 iunie 2019, orele 10,00-13,00, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Colocviu Național dedicat operei și personalității lui Ion D. Sîrbu (partea I)

27 iunie 2019, orele 17,00-19,00, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”: Cărți în dezbatere – Ion D. Sîrbu – singularitatea unui destin

28 iunie 2019, orele 10,00-13,00, Biblioteca Județeană „Alexndru și Aristia Aman”: Colocviu Național dedicat operei și personalității lui Ion D. Sârbu (partea a II-a)

Orele 13,00-13,15: Încheierea lucrărilor. Concluzii. Postludiu muzical Mircea Suchici (violoncel)

 

Număr de vizualizări :518


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro