Expoziția „Arhitectura Centenarului” itinerată la Alger

dec. 11th, 2018 | By | Category: Eveniment

Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Ambasada României la Alger, organizează la inițiativa Excelenţei Sale domnul Marcel Alexandru, Ambasadorul României în Algeria, miercuri, 12 decembrie 2018, ora 13:30, vernisajul expoziției itinerante „Arhitectura Centenarului”, la Biblioteca Națională a Algeriei (Bulevardul Mohamed Belouizdad, nr. 170, El Hamma, Alger). Expoziția este deschisă publicului în perioada 12 – 20 decembrie 2018 și constă într-o selecție reprezentativă de imagini ale unor repere arhitecturale construite în România între anii 1918 și 2018, selecție realizată de către prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, membru al Uniunii Arhitecţilor şi al Ordinului Arhitecţilor din România. Cele 45 de panouri ce alcătuiesc expoziția sunt însoțite de un argument oferit de acad. Răzvan Theodorescu, vice-preşedinte al Academiei Române.

 

„Arhitectura Centenarului” este un proiect înscris în seria evenimentelor pe care Primăria Municipiului București, prin creart, le organizează pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi a fost pentru prima dată prezentată la Bucureşti, în Pasajul Universităţii, în perioada 4 – 18 mai 2018. Tot anul acesta, expoziţia a făcut parte din programul  celei de-a 4-a ediții a festivalului MUST de Arhitectură, ce s-a desfășurat în perioada 12 – 20 octombrie 2018 la Iași și a fost itinerată la Bacău, la sediul Consiliului Județean și al Prefecturii Bacău, în perioada 29 noiembrie – 20 decembrie 2018.  În afara ţării, expoziţia a fost vernisată cu succes în data de 16 noiembrie 2018 la Galeria Institutului Cultural Român de la Viena, unde va putea fi vizitată până pe 7 decembrie 2018.

 

Discursul cronologic tematizează trei perioade distincte în arhitectura românească: perioada interbelică, perioada de după Al Doilea Război Mondial, precum şi perioada de după Revoluția din decembrie 1989. Expoziţia itinerantă „Arhitectura Centenarului” este coordonată de curatoarea Ana-Daniela Sultana și urmează să mai călătorească și către alte  destinaţii din ţară şi din afara ţării.

 

Număr de vizualizări :176


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro