Reprezentanții Academiilor europene, la Academia Română

nov. 23rd, 2018 | By | Category: Postcard

Academia Română a organizat, în perioada 22-23 noiembrie 2018, reuniunea Consiliului consultativ științific al Academiilor europene, European Academies’ Science Advisory Council – EASAC. La eveniment au participat peste 30 de reprezentanți ai academiilor din țările membre ale Uniunii Europeane, cărora li s-au adăugat Norvegia și Elveția, precum și două academii paneuropene, Academia Europaea și ALLEA.

 

România fost reprezentată de acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Cristian Hera, președinte al Secției de Ştiinţe Agricole şi Silvice, și Puiu Lucian Georgescu, secretar de stat, Ministerul Cercetării și Inovării.

 

În cadrul manifestării a fost prezentat un număr de rapoarte științifice realizate de experții EASAC, printre care cel referitor la sustenabilitatea solului în Europa. Au fost luate de asemenea în discuție aspecte privitoare la mediu, bioștiințe, energie, impactul schimbărilor climatice asupra sănătății.

 

La încheierea lucrărilor, prof. Thierry Courvoisier, președintele EASAC, a rezumat reuniunea de la București prin menționarea a trei chestiuni: „În primul rând, ne propunem ca în procesul de luare a deciziilor știința să capete un rol determinant. În acest scop am prezentat rezultatele pe care le-am obținut și am luat hotărâri privind proiecte noi. În al doilea rând, reuniunea s-a desfășurat în țara care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, pentru a ne familiariza cu perspectivele sale asupra științei. Al treilea aspect constă în intensificarea legăturilor dintre EASAC și Academia din țara dumneavoastră, unde se desfășoară întâlnirea, și am fost încântați să ne întâlnim și să discutăm cu colegii noștri de la Academia Română.

 

La rândul său, Puiu Lucian Georgescu, secretar de stat, Ministerul Cercetării și Inovării, a declarat: „Factorii de decizie trebuie să țină cont de experiența și stabilitatea unor instituții de marcă, cum este Academia Română, în așa fel încât să existe un punct de reper, o opinie științifică bazată pe competență și experiență.“

 

Christiane Diehl, director executiv al EASAC, a reiterat unul dintre principalele obiective ale întâlnirii: „Reuniunea Consiliului EASAC de la București a fost și prilejul cu care am consolidat relațiile cu Academia Română despre care știm că joacă un rol important în societatea și în știința românească. Am avut ocazia să discutăm cu academicieni și reprezentanți ai Academiei Române și pot spune că acum știm mai bine cum vom putea intensifica colaborările viitoare.

 

European Academies’ Science Advisory Council – EASAC, www.easac.eu, este formată din reprezentanți ai academiilor naționale din Statele membre ale Uniunii Europene, Norvegia și Elveția la care se adaugă cei din Academia Europaea și ALLEA – All European Academies.

 

Număr de vizualizări :264


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro