Proiectul cultural „Piatră și foc”

iun. 21st, 2018 | By | Category: Postcard

Asociația SINAPTICA – Mehedinți anunță începerea proiectului cultural „Piatră și foc”, realizat în parteneriat cu Primăria Podeni – Mehedinţi, Complexul Muzeal Național ASTRA și Institutul Național al Patrimoniului. Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se derulează între 15 iulie și 15 noiembrie 2018 şi are drept scop oferirea de soluții pentru regenerarea unui mesteșug rar, aflat pe cale de dispariție, cel al vărăritului. Proiectul face parte din programul „Gazde bune în case bătrâne”, dezvoltat și implementat de Asociația SINAPTICA.

Pe durata proiectului vor fi reconstituite două cuptoare de ars varul și vor fi reparate două case tradiționale, folosind tehnici de construcție bazate pe var, în comunele Podeni din județul Mehedinți și Blăjeni din județul Hunedoara.

Reconstituirea cuptoarelor de ars varul și repararea caselor tradiționale se vor realiza în timpul a două tabere de voluntariat, în perioadele 16-25 iulie 2018 și 3-12 septembrie 2018. Persoanele interesate să participe la aceste tabere se pot înscrie folosind formularele disponibile la adresele https://goo.gl/QTFJ7a și https://goo.gl/cPrzhk. Au prioritate studenții la arhitectură, etnografie sau ingineria construcțiilor.

Mai multe despre proiectul „Piatră și foc” puteţi afla de pagina web a Asociaţiei Sinaptica- Mehedinți http://www.sinaptica.ro/piatra-si-foc şi de pe pagina de Facebook a proiectului: https://web.facebook.com/piatrasifoc / .

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Număr de vizualizări :661


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro