Aniversare „Ioan Cărmăzan 70”, la ICR

iun. 22nd, 2018 | By | Category: Eveniment

Luni, 25 iunie 2018, de la ora 18.30, la sediul din Aleea Alexandru 38, Institutul Cultural Român și UARF organizează un eveniment în onoarea regizorului Ioan Cărmăzan. În cadrul aniversării vor lua cuvântul vicepreşedintele ICR, domnul Mirel Taloş, regizorul Laurenţiu Damian, criticul de film Dana Duma, scriitorul Vasile Bogdan, jurnalistul Bogdan Ficeac şi scriitorii Aura Christi și Radu F. Alexandru. Publicul va experimenta, de asemenea, „descifrarea codului Cărmăzan” prin lansarea volumului cu acelaşi titlu şi vizionarea filmului „Lişca” (1984), pentru care regizorul a primit Premiul naţional debut cinematografic „Ecaterina Nazare”.

Descifrând codul Cărmăzan este o carte care aşază lucrurile în ordinea neaşteptată a unui destin despre care se presupune că ar şti totul sau aproape totul. Cei doi autori, Vasile Bogdan şi Ioan Cărmăzan, acceptă provocarea întâlnirii lor reuşind să redefinească, printr-un efort scriitoricesc, un întreg univers emoţional menit să incite cititorul avizat. (…) De la prima până la ultima filă domină o melancolie visătoare, constructiv de calmă în reaşezarea unei lumi unice, căutătoare de sensuri”, afirmă scriitoarea Otilia Sîrbu în „declaraţia de identitate” care prefaţează volumul.

Despre personalitatea cineastului, autorul Vasile Bogdan spune că este „în permanentă mişcare, ca şi la Andy Warhol, altul în fiecare cadru al unei serii”.

„L-am întâlnit în mai multe rânduri, mereu diferit, unghiuri la întâmplare ale unui personaj plin de vitalitate, paradoxal, a cărui forţă rezidă în capacitatea de a retrăi, de a construi, de a esenţializa, de a da viaţă”, susţine Vasile Bogdan, autorul volumului ”Descifrând codul Cărmăzan”.

„În interiorul meu sunt un constructor al drumului pe care am de mers. Eu am mers pe drumul meu şi am făcut drumul meu”. Ioan Cărmăzan

Ioan Cărmăzan este membru fondator al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România – U.A.R.F. și, din 2013, preşedintele Uniunii, conferențiar în cadrul Facultății de Arte, Universitatea „Hyperion”, membru al Uniunii Scriitorilor. A debutat în 1982 cu filmul „Ţapinarii”  (regie şi scenariu), urmat de „ Lișca” (1984 – regie), realizat cu un scenariu de Fănuș Neagu și Vintilă Ornaru, urmate de alte 12 filme regizate, 9 filme pentru care a asigurat (co)scenariul și 10 filme documentare. A primit multe premii și diplome de excelență, din care amintim: în 2017 Diploma de Excelență – Premiul special pentru regie, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la premiera filmului ”Casa din vis”,  în cadrul Galei Premiilor UARF Ediția a V –a 2017, în 2015 „Diploma de Onoare” –  Liga de Prietenie Româno-Sârbă în cadrul manifestării culturale „Zilele Filmului Sârbesc în România”, în 2012 – Premiul de Excelență ”Clacheta de Aur” – pentru activitate cinematografică, acordat în cadrul Galei Premiilor UARF – 2012, în 2012 – Medalia Omagială ”Magna Cum Laude” – cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înființarea UARF, fiind unul dintre membrii fondatori ai  UARF, în 2005 Placheta UARF, pentru regia filmului „Lotus”, acordată în cadrul Festivității prilejuite de premierea celor mai de succes filme românești – Top Spectatori 2005, în 2001 Premiu la Festivalul de film de la Cairo („În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură”), în 2002, Marele premiu la Festivalul de Film de la Rotterdam ş.a.

Număr de vizualizări :523


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro