spot_img

Se deschide Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018

Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018, evenimentul cu numărul 105 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste un sfert de secol, vă așteaptă să sărbătoriți Ziua Europei, Centenarul României și 90 de ani de Radio România, în cel mai frumos mod, în mijlocul cărților. Evenimentul este organizat de Radio România, Primăria Municipiului Oradea și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și regiune și va avea loc în perioada 9 – 13 mai, în Piața Unirii.  Oferta ediţiei va reuni elementele specifice unui eveniment expoziţional dedicat cărţii – mii de volume care abia aşteaptă să fie luate cu asalt de cititori, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii – dar şi muzică bună, ateliere de creaţie și concursuri cu premii atractive, dedicate vizitatorilor.

Programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00; accesul publicului este liber, pe întreg parcursul evenimentului. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 9 mai, la ora 12.00.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Oradea 2018 va fi prof. univ. dr. Sorin Șipoș.

***

Gaudeamus Oradea 2018, repere statistice:

– peste 60 de expozanţi reuniţi în 46 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri, agenţii de difuzare de carte, muzică şi produse multimedia, edituri străine reprezentate de către distribuitori de carte.

Prezenţa editurilor de top din România şi a celor mai importanţi distribuitori naţionali de carte străină este garanţia pentru o ofertă remarcabilă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile, cât şi din cel al diversităţii domeniilor abordate.

– o suprafaţă de peste 450 mp de standuri, care depășește recordul înregistrat la ediţia precedentă;

– 20 de evenimente adresate unui public variat ca domenii de interes şi vârstă (lansări și prezentări de carte, ateliere de creație).

Proiecte Radio România derulate la GAUDEAMUS Oradea

-Pe parcursul acestui an, Radio România va organiza cu prilejul tuturor evenimentelor din seria Gaudeamus câte un spațiu dedicat Centenarului Marii Uniri, în cadrul căruia va fi expusă o colecție de volume cu această tematică. Volumele, publicate de către editurile care participă la târg, pot fi ulterior achiziționate de la standurile editurilor. La Oradea, acest spațiu va fi amenajat în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Bihor și cu Muzeul Țării Crișurilor.

– Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii.

-Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 12 mai, la ora 12.00, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe „invitaţii de nota 10” la GAUDEAMUS Oradea, elevi din judeţul Bihor premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline. Premiile vor fi oferite de Radio România.

Premiile GAUDEAMUS Oradea 2018 vor fi decernate duminică, 13 mai, începând cu ora 13.00, astfel:

– Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;

– Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;

– Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către Avon România;

– Premiile Tombolei GAUDEAMUS, care vor fi acordate pe baza tragerii la sorţi a buletinelor de Vot al Publicului, astfel: Marele Premiu, constând în suma de 300 de lei, oferită de Asociaţia Club Lions 22 Oradea şi câteva premii constând în produse cosmetice oferite de Avon România.

GAUDEAMUS Oradea este cea mai recentă componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale. Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – aprilie 2018, însumează 104 evenimente organizate sub brandul GAUDEAMUS, circa 10.300 de expozanţi, 2.850.000 de vizitatori şi peste 12.700 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional Gaudeamus (24 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (ClujNapoca – 19 ediţii, Craiova – 17 ediţii, Litoral  – 9 ediţii, Timișoara – 9 ediții, Oradea – 5 ediţii, inclusiv ediția 2018), Târgul Gaudeamus Carte Şcolară (15 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe.

Un eveniment organizat de Radio România (prin Echipa Gaudeamus şi Radio Cluj),  Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune

Partenerii ediţiei Partener principal: BRD Groupe Société Générale Parteneri: Avon România, Asociaţia Club Lions 22 Oradea Parteneri media: Bihoreanul, InfoOradea.ro, EvenimenteOradea.ro, mediaTRUST și Agenția de presă Rador

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508