S-a stins din viață „doamna matematicii românești“: Cabiria Andreian Cazacu, membru de onoare al Academiei Române

mai 22nd, 2018 | By | Category: Postcard

Academia Română anunță cu profund regret stingerea din viață, marți, 22 mai 2018, la vârsta de 90 de ani, a prof.univ.dr. Cabiria Andreian Cazacu, membru de onoare al Academiei Române, prima femeie conferențiar la Universitatea din București, unul dintre reputații matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare.

”Cabiria Andreian Cazacu s-a născut pe 19 februarie 1928, la Iași, unde a urmat studii liceale între 1938-1944, pe care le-a finalizat la București, după refugierea împreună cu familia, în anul 1944. Tot la București a urmat cursurile Facultății de Științe, Secția de matematică, din cadrul Universității București, avându-i ca profesori pe celebrii matematicieni Grigore Moisil, Dan Barbilian și Simion Stoilow. Sub conducerea lui Dan Barbilian și-a elaborat teza de licență cu tema „Grupuri nilpotente generalizate“, iar în 1955 devine doctor în matematică, cu teza „Suprafețe riemanniene normal exhaustibile“, coordonată de Simion Stoilow. În 1967 obține titlul de doctor docent în științe, susținând teza „Clase de acoperiri riemanniene“.

Imediat după absolvirea facultății, la numai 21 de ani, rămâne la Catedra de algebră, ca asistent universitar, pentru a deveni apoi lector, conferențiar, profesor și conducător de doctorat (din 1968), specialitatea Analiză complexă în cadrul Facultății de Matematică din Universitatea București.

Cariera universitară a fost dublată de o strălucită activitate de cercetător în cadrul rețelei de institute ale Academiei Române, la Institutul de Matematică ce poartă numele mentorului său, „Simion Stoilow“.

De-a lungul timpului, prof. Cabiria Andreian Cazacu a ocupat o serie de funcții în învățământul superior și de cercetare. A fost șef al Catedrei de analiză matematică (1974-1975), decan al Facultății de Matematică (1976-1984). A fost „visiting profesor“ la Freie Universität din Berlin, la Université Libre de Bruxelles, la Universitatea din Helsinki, Universitatea din Łodz, Universitatea Moncton din Canada

.

Pasionată exclusiv de matematică, și-a dedicat întreaga viață cercetării, obținând rezultate importante în domeniul analizei matematice. Între direcțiile sale de cercetare s-au aflat: acoperirile riemanniene, unde a construit o teorie unitară bazată pe proprietățile unei extensiuni, a introdus noțiunea de acoperire poliedrală, generalizând formula Hurwitz-Stoilow,  a elaborat teoria reprezentărilor cvasiconforme și a aplicațiilor cvasiregulate, a introdus o nouă funcție de dilatare, a construit o metodă de rezolvare a problemelor de tip Grötzsch-Teichmüller-Volkovîrski; a introdus o clasă de reprezentări mai vastă decât cele cvasiconforme, denumită „clasa O“.

Activitatea sa științifică și de cercetare s-a concretizat într-un număr important de studii și monografii, precum: „Über die normal ausschöpfbaren Riemannschen Flächen“ (1956), „Über eine Formel von S. Stoilow“ (1960), „Bemerkungen über den Begriff der quasikonformen Abbidung“ (1969), „Influence of orientation of the characteristic ellipses on the properties of the quasiconformal mappings“ (1969), „Module inequalities for quasiregular mappings“ (1976), „Ramification of Klein coverings“ (1985), „Teoria funcțiilor de mai multe variabile complexe“ (1971), publicată în limba germană, în două ediții (1975 și 1976), „Foundations of quasiconformal mappings“ (2005).

Activitatea sa științifică internațională s-a concretizat, de asemenea, în organizarea a nouă ediții ale Seminarului Româno-Finlandez de Analiză Complexă și în editarea câtorva volume de lucrări ale acestui seminar, publicate în prestigioasa colecție „Lecture Notes in Mathematics“ la Eidutra Springer. În 1998 a editat, la Editura World Scientific din Singapore volumul colectiv „Analysis and Topology“ dedicat memoriei mentorului său, Simion Stoilow.

Prof. Cabiria Andreian Cazacu a fost aleasă membru onorific al Institutului de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Române și a fost distinsă cu premiul Ministerului Educației și Învățământului (1964), cu premiul „Simion Stoilow“ al Academiei Române (1968), cu ordinul „Meritul științific“, cls. II (1986).

Președinția României i-a conferit în anul 2000 Ordinul Național „Serviciul Credincios“ în grad de Ofițer.

În martie 2006 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române.

Academicianul Solomon Marcus o numea „doamna matematicii românești“, „un model de conștiinciozitate și colegialitate, de corectitudine și urbanitate, de modestie și de generozitate“, apreciind că „nicio istorie a matematicii românești nu va putea omite că profesorul Simion Stoilow a ales-o pentru a-i preda ștafeta“.

Membrii Academiei Române aduc un pios și respectuos omagiu la ceasul despărțirii de prof.univ.dr. Cabiria Andreian Cazacu, cercetător pasionat, care și-a dedicat întreaga viață studiului matematicii superioare.”- Biroul de presă al Academiei Române

Număr de vizualizări :261


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro