Idei în Agora – ”Introducere în anatomia sunetului”

mai 7th, 2018 | By | Category: Postcard

Marți, 8 mai 2018, începând cu ora 18:00, la Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Municipiului București vă invită să participați la conferința ”Idei în Agora care se va desfășura sub genericul ”Introducere în anatomia sunetului”. O anatomie care va fi prezentată de compozitorul și teoreticianul Fred Popovici. Moderator: Sorin Antohi.

Fred Popovici propune o sinteză a căutărilor, creațiilor și descoperirilor sale. Un parcurs complex, de la muzică la electroacustică, de la matematică și fizică teoretică la lingvistică, de la fenomenologie la deconstrucție. Și, întotdeauna, înapoi la muzică.

De la începutul anilor 70, Fred Popovici a fost implicat în cercetări matematice cu privire la organizarea maselor sonore cu ajutorul procedurilor probabilistice, mergând progresiv de la procesele mai deterministe (ca șirurile Fibonacci) la metode mai elastice, eliberate de algoritmi, pentru a crea forme complexe și mobile. De acolo, prin gramaticile generative (în accepția dată de Chomsky), a ajuns să construiască o serie de arhitecturi muzicale bazate pe analiza sintaxei heterofonice. În paralel, lucrând în mai multe laboratorare specializate, Fred Popovici a mers și mai departe, creând o muzică în care anumite tehnici electroacustice (precum modularea frecvenței) sunt folosite pentru a genera un dialog surprinzător între instrumentele soliste și orchestră. Dacă la începutul anilor 90, Fred Popovici s-a apropiat de teoria complexității, mai recent s-a consacrat teoriei și practicii deconstrucției (mai ales în accepția lui Derrida).

Fred Popovici (n. 1948) a absolvit în 1972 Academia de Muzică din București, unde a studiat compoziția cu Ștefan Niculescu și Aurel Stroe. Între 1978 și 1982 a participat la celebrele Kurse für Neue Musik de la Darmstadt, studiind mai ales cu Cristobal Halffter, Helmut Lachenman și Brian Ferneyhough. A fost invitat la Institutul de Cercetări Electroacustice din Berlin (1983), ICAM, Paris (1990, 1993, 1996), a ținut conferințe la Universitatea Tehnică din Berlin, la Centrul Yannis Xenakis din Massy, la Londra și în alte centre de cercetare interdisciplinară și inovare muzicală. Membru al juriului prestigioasei competiții internaționale Valentino Bucchi (Roma) în 1995, 1996, 2001. A compus operă (… G…, primă audiție la Bremen în mai 1988), lucrări orchestrale (Sinfonietta, Sequencies, Melos III, Heterosynthesis II, Melos IV, D’al un concerto grosso, Triangolo aperto), concerte pentru instrument(e) solist(e) – clarinet, contrabas, vioară, flaut, trombon, violoncel, pian — și orchestră, muzică de cameră (inclusiv o sonată de pian și o simfonie, mai multe cvartete de coarde, precum și piese pentru instrumente solo) și corală. Două titluri din această lungă listă se leagă cel mai strâns de tema conferinței: Introduction à l’anatomie du son (1983-1984) și Itinéraires à l’intérieur du son I (1990). Mai multe informații la http://muzicieni.cimec.ro/Fred-Popovici-en.html

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. A făcut studii de Engleză, Franceză (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași) și Istorie (EHESS, Paris). A predat mai ales la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din București; Central European University, Budapesta – unde a fost și pro-rector academic, șef de departament, director fondator al Pasts, Inc. Center for Historical Studies; a făcut cercetări, între altele, la institute de studii avansate (Stanford, Berlin, Essen, Viena). A coordonat proiecte și rețele de cercetare, colecții de carte; a fost în conducerea unor instituții, organisme profesionale (între altele, membru în biroul Comitetului Internațional de Științe Istorice), publicații, fundații; a (co)organizat conferințe, seminarii, școli de vară. A ținut conferințe și comunicări în peste treizeci de țări. A publicat cinci volume de autor (unul la Paris), șase de convorbiri (cu: Adrian Marino, Mihai Șora, Alexandru Zub, Moshe Idel, Virgil Nemoianu, Cioran și Luca Pițu), șapte coordonate (unele în colaborare), șase traduse din franceză și engleză (în colaborare cu Mona Antohi), precum și texte de mai mică întindere.

Idei în Agora / Ideas in the Agora

Program dedicat analizei spiritului public, realizat de Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume — care asigură conținutul.

Întâlnirile au formate diferite (conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Discuțiile sunt accesibile și prin live streaming, fiind apoi arhivate și folosite ca punct de plecare pentru publicații virtuale și tipărite: https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ

Intelectualii publici și universitarii, politicienii și oamenii de afaceri, studenții, întregul public educat încearcă astfel să înțeleagă împreună lumea în care trăiesc. În singurul mod posibil: prin dezbaterea critică a ideilor.

Intrarea este 10 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor de la Casa Filipescu-Cesianu, în termen de 30 zile.

Evenimente viitoare:

* 15.05.2018, 18:00. Rezidirea sacrului: retrofuturismul. Augustin Ioan în dialog cu Sorin Antohi;

* 29.05.2018, ora 18:00. Idei desenate în Agora. Dan Perjovschi în dialog cu Sorin Antohi. Urmat de vernisajul expoziției “Teoria României” în imagini.

Număr de vizualizări :506


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro