Din partea Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor din România: ”Moartea mult încercatului de viață, Regele Mihai I, s-ar cuveni să ne amintească de ceea ce ne unește, nu de ceea ce ne dezbină”

Dec 5th, 2017 | By admin | Category: Postcard

Am primit cu mare tristețe știrea că Regele Mihai I a încetat din viață. Pe această cale le adresăm tuturor colegilor noștri scriitori, membri și nemembri ai Uniunii Scriitorilor, monarhiști și republicani, rugămintea de a se reculege în memoria Regelui și de a pune în paranteză eventualele lor conflicte în zilele următoare, zile de doliu pentru România. Adresăm aceași rugăminte tuturor concetățenilor noștri din țară și din străinătate.

Căci moartea mult încercatului de viață, Regele Mihai I, s-ar cuveni să ne amintească de ceea ce ne unește, nu de ceea ce ne dezbină, la fel cum s-a întîmplat la 23 august 1944, cînd Majestatea Sa s-a adresat țării într-un moment de răscruce Și la fel cum avea să se întîmple și mai tîrziu, ori de cîte ori Regele s-a adresat compatrioților săi.

Consiliul Director al Uniunii Scriitorilor, președinte Cristian Teodorescu

vizualizari: 586


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro