Concert de Ziua Națională a României, la Chișinău

nov. 16th, 2017 | By | Category: Eveniment

Marți, 28 noiembrie 2017, ora 18.00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”, Ambasada României în Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici” organizează un concert vocal-simfonic dedicat ZILEI NAȚIONALE a ROMÂNIEI. Evenimentul va fi susţinut de: Cristina Mândrean (soprano), Oxana Rudchina (mezzo-soprano), Alexandru Vinocurov (tenor), Veaceslav Buza (bas), Capela Corală Academică „Doina”, dirijată de Ilona Stepan şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici” sub bagheta dirijorului Mihai Agafiţa. Invitat special: violonistul român Francesco Ionaşcu.

În program:

Partea I
Preludiul la unison de George Enescu, partea I din Suita nr. 1.
Concertul nr. 2 pentru vioara de D.Sostakovici, solist Francesco Ionaşcu
Partea a 2-a
Miorita de Ion Macovei

Francesco Ionașcu s-a născut într-o familie de muzicieni la 21 decembrie 1991, în Venezia. A început studiul muzicii la vârsta de 4 ani, iar cel al viorii la vârsta de 6 ani  la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca la clasa profesoarei Mariana Suma, continuând apoi cu Prof. Univ. Dr. Valeriu Maior de la Academia de Muzică „G. Dima” și cu Robert Truț, violonist la Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca.

A absolvit studiile Bachelor of Music (Honours) la Royal College of Music din Londra la clasa profesorilor Natalia Lomeiko și Yuri Zhislin cu distincția de „First Class”. De asemenea este absolvent al cursurilor de masterat la Academia de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca la clasa Prof. Univ. Dr. Nicușor Silaghi.

În prezent este asistent doctorand la Academia de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca.

Până la 25 de ani, a susținut peste 100 de concerte ca solist cu prestigioase orchestre din România și străinătate: London Schubert Players, Bristol Metropolitan Orchestra, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” București etc., de asemenea a susținut numeroase concerte în străinătate: Anglia, Germania, Franța, Italia, Spania şi Ungaria.

Este laureat a peste 25 de concursuri naționale și internaționale.

Din 2008 este bursier SoNoRo, concertând alături de mari artiști: Daishin Kashimoto (concert maestru la Berliner Philharmoniker), Alexander Sitkovetski, Natalia Lomeiko, Diana Ketler, David Cohen, Bjorn Lewis (Londra), Petras Geniusas (Vilnius), Răzvan Suma, Răzvan Popovici (Munchen), Bernhard Naoki Hedenborg (Viena) , Reto Bieri (Berna).

A participat la cursuri de măestrie cu prestigioși violoniști precum: Pinchas Zukerman, Ivry Gitlis, Maxim Vengerov, Shlomo Mintz.

Intrare liberă!

Număr de vizualizări :748


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro