The King of Rockabilly-Blues la Doors Club

mai 15th, 2017 | By | Category: Eveniment

Duminică, 21 mai 2017, de la ora 20.00, la Doors Club din Constanța ți se pregătește o seară de Rockabilly-Blues cu Louis King din Australia. Un eveniment în cadrul turneului european, prin care „Regele Rockabilly-ului și al Blues-ului Australian” aniversează 20 de ani de carieră.

Louis a reușit să intre în topurile australiene încă de la lansarea primului său album în 1996, câștigând tot în același an, premiul pentru cel mai bun artist în cadrul festivalului Australian Blues Music Awards. Artistul a avut onoarea să cânte de-a lungul carieiei sale cu artiști desăvârșiți precum BB King, Buddy Guy, Jimmy Vaughan (fratele chitaristului Stevie Ray Vaughan) sau Screaming J. Hawkings. Stilul său original de a compune piese ce combină Rockabilly, Rock’n’Roll și Blues, a fost remarcat de publicații precum “Rolling Stone Magazine” sau “biblia” Blues-ului American, “Blues Review”.

De-a lungul anilor, artistul a concertat atât în Australia, cât și în Europa, în cadrul unor festivaluri de Blues și Rockabilly renumite ca: “Great British Blues Festival”- UK, “Kwadedame Blues Festival” – Olanda sau “Screaming Festival” – Spania, iar începutul anului 2017 îl surprinde interpretând muzica sa inconfundabilă în SUA la renumitul festival “Viva Las Vegas”. Tot în acest an, Louis King celebrează 20 de ani de muzică printr-un turneu în Australia și Europa. Cu prilejul acestui eveniment, ne bucurăm să îl primim în luna mai pentru prima dată în România pe Louis King – „Regele Rockabilly-ului și al Blues-ului Australian”!

Prețul unui bilet este 40 de lei. Biletele se pun în vânzare la sediul clubului, luni, 15 mai. Info și rezervări la tel.: 0763 66 16 22 sau pewww.doorsclub.ro

Număr de vizualizări :462


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro