Expoziția ”Muzeul [in]vizibil #2 – număr de inventar 111”, la Muzeul Național al Țăranului Român

mai 2nd, 2017 | By | Category: Postcard

Miercuri, 10 mai 2017, ora 18.00, la Sala Foaier, Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la vernisajul expoziției ”Muzeul [in]vizibil #2 – număr de inventar 111”. Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 18 iunie 2017, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Luni este închis. Intrarea este liberă.

Muzeul, asemenea recensământului și hărții, este o versiune iar uneori chiar o ficțiune a trecutului. Timpul le perturbă continuu, în ciuda obstinației cu care acestea adună alte și alte urme. Ambiția de a reflecta trecutul, dacă există, este utopică. Trăind prin fragmente, muzeul le agregă în forme ce tind să fie totalizatoare, aproape intangibile, nu întotdeauna chestionabile. Mai mult, aceste variante ale TRECUTULUI sunt periodic conservate și restaurate, ca într-un veritabil cult. Unul din efectele muzeului este re-teritorializarea timpului. Prin depunerile sale succesive însă, muzeul se dovedește a fi și un sol ce poate oferi surprizele de care îndeobște are parte arheologul. Dintr-un muzeu centenar, cum este Muzeul Național al Țăranului Român, se pot extrage aleator probe alături de care să pornești într-un voiaj inedit, dar revelator prin propriul său trecut, nu de puține ori minat de situații dificile ori puncte de trecere aproape imposibile. O asemenea călătorie ne-am propus și noi, în al 111-lea an de existență, încercând să explorăm arhiva și colecțiile MNȚR prin expunerea a tot ce a fost înregistrat cu numărul de inventar 111. Este o continuare a explorărilor muzeale inițiate cu ocazia celebrării întemeierii MNȚR prin seria de evenimente Muzeul [in]vizibil.

Acțiuni conexe:

Atelier de creativitate pentru copii și adolescenți pornind de la tema expozițională.

Finisaj: lansarea caietului proiectului Muzeul [in]vizibil #2 – Număr de inventar 111.

Curatori: Lila Passima și Cosmin Manolache

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm, RFI România, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, HotNews.ro, webpr.ro, www.ordineazilei.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, matricea.ro, promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, getlokal.ro, semnebune.ro, www.cooperativatraditionala.ro, agro-tv.ro, iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.comunicatedepresa.ro, Terra Magazin.

Număr de vizualizări :383


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro