Bucharest Jazz Festival, în căutarea celor mai bune voci de jazz din România

mai 25th, 2017 | By | Category: Postcard

Organizat între 3 și 9 iulie 2017, Bucharest Jazz Festival anunță pentru cea de-a șasea ediție, pe lângă un program eclectic de concerte live în Piața George Enescu și evenimente conexe la ARCUB, un nou program de promovare a tinerilor interpreți din jazzul românesc, intitulat New Jazz Voices, din cadrul programului de finanțare New Jazz Works. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, Bucharest Jazz Festival își propune să facă muzica de jazz accesibilă unui segment cât mai mare de public și, în același timp, să descopere și să lanseze tinerele talente ale jazzului autohton printr-un concurs dedicat tuturor vocaliștilor de jazz din România.

Componentă a Bucharest Jazz Festival, New Jazz Works a fost demarat în 2015 la propunerea artistului şi curatorului Lucian Ban din nevoia unui program care să sprijine și să stimuleze crearea de noi lucrări de jazz din România. După două ediții care s-au derulat cu succes, iar operele comisionate au fost prezentate pe scena Bucharest Jazz Festival, la propunerea actualului curator, Teodora Enache, ARCUB a identificat oportunitatea ca anul acesta programul să vină în sprijinul vocaliștilor, urmând ca în 2018 programul să se adreseze instrumentiștilor de jazz.

Programul New Jazz Works se concentrează, în fiecare ediție, pe câte o disciplină a jazzului, fie că este vorba de compoziție de jazz, interpretare vocală sau interpretare instrumentală.

Concursul New Jazz Voices conține trei criterii importante și anume: abilități vocale – originalitate, acuitatea sunetului, expresivitate, interpretare, abilități specifice jazz-ului – simț ritmic, frazare jazzistică, spontaneitate și capacitatea de a  improviza și nu în cele din urmă calități artistice care trebuie să transmită publicului emoție, carismă și prezență scenică.

În 2017, Bucharest Jazz Festival dedică programul New Jazz Voices, vocilor de jazz din România. Concursul vizează vocaliștii din România care doresc să se afirme și care au nevoie de sprijinul întregii comunități de jazz.

Aplicanții vor fi evaluați de un juriu format din 3 membri, iar artistul câștigător va fi invitat să concerteze pe scena Bucharest Jazz Festival în cadrul ediției din 2018.

Calendar New Jazz Voices:

26.05.2017: open call concurs

14.06.2017: termen limită de trimitere a dosarelor

21.06.2017: anunț finaliști prima etapă

Transmiterea dosarului de aplicație:

Dosarul electronic se trimite prin e-mail, la adresa: protocol@arcub.ro și va conține:

– CV-ul aplicantului;

– Două link-uri: un link audio (poate fi şi înregistrare din studio)  + un link video, cu două piese la alegere

– Copie după actul de identitate.

Termenul limită de trimitere a dosarelor de aplicație este: 14 iunie, ora 17:00

Procesul de selecție în vederea concursului New Jazz Voices se încheie după decizia membrilor juriului asupra câștigătorului. Nu se pot depune contestații. Prin trimiterea dosarului de aplicație pe e-mail, candidatul declară pe propria răspundere că a parcurs cu atenție și este de acord cu termenii și condițiile regulamentului.

Întrebările cu privire la Programul New Jazz Voices pot fi adresate prin e-mail la adresa: protocol@arcub.ro până la: 02.06.2017, ora 12:00. Răspunsurile se dau cel târziu până la:07.06.2017, ora 17:00

Detalii despre open call și adresa la care pot fi trimise dosarele de aplicație  se găsesc pe site-ul evenimentului la: www.bucharestjazzfestival.ro/comisionarile-bjf/new-jazz-voices și pe www.arcub.ro

Eveniment Facebook: www.facebook.com/bucharestjazzfestival/

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

Misiunea Primăriei Municipiului București, prin ARCUB, este să celebreze moștenirea culturală a orașului și a bucureștenilor, să ocrotească și să promoveze identitățile creative ale metropolei contemporane și să poziționeze Bucureștiul pe harta culturală a Europei.

De 21 de ani, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București transformă orașul prin intermediul culturii. Festivaluri de tradiție, precum B-FIT in the Street!, Bucharest Music Film Festival, Bucharest Jazz Festival, Spotlight, Sound & Vision umplu străzile orașului de culoare, muzică și creativitate.

ARCUB. Eveniment. Stradă. Teatru. Expoziție. Concert. Festival.

Spațiul de întâlnire pentru arta și cultura Bucureștiului.

Număr de vizualizări :441


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro