„NAMASTE INDIA” – Festivalul culturii indiene în România, ediţia a IX-a

May 31st, 2017 | By admin | Category: Eveniment

În perioada 12 – 24 iunie 2017, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” vă invită la cea de-a IX-a ediție a festivalului culturii indiene „NAMASTE INDIA”, care va avea loc în trei locaţii prestigioase din Bucureşti:  Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Institutul Francez și Hermitage. Urban Spiritual Hub. Festivalul “Namaste India” își propune să devină anul acesta o punte de legătură între cultura indiană şi alte culturi ale lumii – română, franceză, engleză, pakistaneză, africană – prin spectacole, proiecţii de film, expoziţii, ateliere, workshop-uri şi întâlniri. Ediţia din 2017 a festivalului va explora dimensiuni importante ale culturii naționale și internaționale în cadrul mondial actual, aflat sub semnul globalizării şi al migraţiilor: ideea de identitate naţională, valori culturale, tradiţie şi continuitate, revalorizare culturală, colaborări interculturale, apartenenţă şi rădăcini, incluziune socială. Activităţile din festival oferă participanţilor șansa de a descoperi cultura indiană, valorizând în acelaşi timp propria noastră cultură, perioada aleasă pentru desfăşurarea evenimentului incluzând două zile importante pentru identitatea naţională a fiecăreia din cele două ţări: Ziua Internaţională Yoga, recunoscută oficial de ONU în 2014 (21 iunie) şi celebrată la nivel mondial, şi Ziua Internaţională a Iei (24 iunie), sărbătorită cu mult entuziasm în ţară şi în comunităţile de români din diaspora. Festivalul reprezintă un spaţiu de prietenie şi o ocazie pentru dialog intercultural, prin includerea în festival a culturii Romani și punerea în evidență a raporturilor sale de lungă durată cu cultura indiană veche. Sunteți invitați să vă apropiați de cultura multicoloră și polimorfă a Indiei, în întâlnirile sale cu alte culturi ale lumii, cu alte culori ale lumii. Timp de două săptămâni, vor avea loc activităţi interdisciplinare dintr-un spectru larg de domenii care aparțin patrimoniului cultural material și imaterial: film, design vestimentar, artizanat, muzică, dans, teatru, filosofie, literatură, pictură, fotografie, artă gastronomică, turism. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

În perioada 12-14 iunie, la Institutul Francez, vor avea loc proiecții de film indian și concerte de muzică indiană clasică:

12 iunie: proiecția unui film despre copilărie, Fortăreața / Killa, al cărui acțiune se petrece în timpul musonului, în Goa, și a două filme documentare etnografice despre locuri mai puțin cunoscute din India.

13 iunie 2017: Muzica indiană, de la Gange la Rhône, atelier / masterclass de muzică clasică indiană, colaborare dintre francezul Nicolas Delaigue (sitar) și indianul stabilit în Franța, Nihar Mehta (tabla), care pune în evidență experiențele personale privind semnificația muzicii clasice indiene în context internațional. În continuare, va avea loc proiecția filmului Legende pentru viață / The fall urmată de Q&A cu actrița Catinca Untaru, interpreta rolului fetiței Alexandria, și Andreea Diana Tănăsescu, directorul de casting al filmului.

14 iunie 2017: concert de muzică clasică RASA – Saveurs musicales de l’Inde, cu
Nicolas Delaigue (sitar), Bhaskar Das (bansuri), Nihar Mehta (tabla)

Între 16 și 18 iunie, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, partenerul tradițional și gazda festivalului în aer liber dedicat culturii indiene, deschide spaţiul satului românesc dialogului cu civilizația Indiei. Târgul de produse artizanale, artizanii cu țesături specifice regiunii Gujarat, spectacolele de muzică şi dans, lansările de carte, pictura cu henna, cursurile de yoga, consultațiile medicale oferite de un specialist în Ayurveda, cursurile de limba hindi și sanscrită, atelierele de creație pentru copii și adulți, precum si degustările de produse gastronomice aromat-condimentate vor aduce vara indiană în satul românesc.

Pe 17 iunie, începând cu ora 16:00, puteți participa la un Concert Side Partition (trupa britanică de pop-rock fusion, formată din tineri indieni, pakistanezi și englezi), urmat de  spectacolul de dans clasic „Kathak&Amour”, prezentat de Namrrta Raai.

Pe data de 18 iunie, India întâlnește Africa, într-un concert de bansuri și djembe. Dansurile vor încheia zilele dedicate de Muzeul Satului culturii indiene prin lansarea traducerii în limba română a tratatului sanscrit de dramaturgie, Natyashastra, urmată de un spectacol de dans clasic Kathak intitulat „Sounds of Nature. Love for Divine”, concept și coregrafie Carmen Pesantez & Centrul de Artă Euterpe.

Pe 21 iunie sărbătorim Ziua Internaționala Yoga, printr-o serie de evenimente organizat sub egida Ambasadei Indiei la București. Practică fizică, mentală și spirituală veche de 5.000 de ani, yoga îşi are originile în India, la data de 11 decembrie 2014, Adunarea Generală a O.N.U. a recunoscut valoarea universală a acestei tradiţii, declarând 21 iunie drept Ziua Internațională Yoga. Pe toată perioada festivalului vom fi onorați să îl avem alături de noi pe Swami Ananda Saraswati, călugăr în tradiția hindusă, Maestru Yoga și Vedanta, care vine la București din Ashramul Yoga Vidya Gurukulam, aflat pe malul fluviului Gange. Una din întâlnirile cu el va fi lansarea cărții „Yoga Vidya. Manual de yoga tradițională” pe 21 iunie, ora 19:00, la sediul Ambasadei Indiei.

24 iunie e Ziua Internaționale a iei, ocazie să aducem împreună India și România într-un eveniment de final al festivalului: Suflet din Carpați și Himalaya, concert cu instrumente de suflat din India și România. Veți putea asculta, în egală măsură, cavalul ciobănesc, shehnaiul festiv, doine de drag și dor la fluier și bansuri. Prezintă artiștii indieni Ashwani Shankar (shehnai), Bhaskar Das (bansuri), Udhai Mazumdar (tabla) și artiști români cu instrumente tradiționale.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul www.namasteindia.ro.

Organizatori: Centrul Cultural “Rabindranath Tagore”, Ambasada Indiei în România

Cu sprijinul: Incredible India (Oficiul de Turism Frankfurt).

Locații: Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Institutul Francez – Cinema Elvire Popesco, Hermitage Urban Spiritual Hub, Eden Spa.

Sponsori:  Dr. Reddy’s, Jet Airways, Himalaya Wellness, Hotel Răzvan

Parteneri culturali: Editura Cununi de Stele, Centrul de Artă Euterpe, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, Art of Living, Zen Corner,

Parteneri media: Național TV, N24, TVH, TVR, Radio România Cultural, Radio Români Internațional, Radio România Antena Satelor, Ager Press, România Liberă, Lumea Satelor, Jurnalul Bucureștiului, Editura Herald, Cărturești, Trinitas TV, Radio Trinitas, agentiadecarte.ro, romaniapozitiva.ro, 4arte.ro, onlinegallery.ro, calendarevenimente.ro, autentici.ro, umblat.ro, fest.ro, intellnews.ro

vizualizari: 678


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro